A început înscrierea la clasa zero pentru anul școlar 2025-2026

Părinții pot opta pentru completarea online a cererii, însă aceasta nu garantează automat înscrierea copilului la clasa pregătitoare. 

Validarea fizică a cererii de înscriere la școală rămâne obligatorie. Părintele trebuie să prezinte actele necesare pentru înscrierea copilului la clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026.

„Completarea online a cererii de înscriere NU garantează înscrierea copilului în unitatea de învățământ și NU elimină obligativitatea validării în unitatea de învățământ aleasă!”, avertizează Ministerul Educației.

Concret, potrivit legii, pot fi înscriși la clasa zero în noul an școlar, elevii care  împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2025, inclusiv.

„Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător”,se precizează pe site-ul Ministerului Educației.

Cererile de înscriere pentru clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026 pot fi depuse între 31 martie și 6 mai.

Model cerere de înscriere clasa pregătitoare 2025 – Sursa: edupedu.ro

Cine e românul care a depus peste 100 de cereri la instanțe, cerând anularea hotărârii CCR vizând turul 2 al prezidențialelor. „Omul și bărbatul virgil din familia gorcea și vaida”
Recomandări
Cine e românul care a depus peste 100 de cereri la instanțe, cerând anularea hotărârii CCR vizând turul 2 al prezidențialelor. „Omul și bărbatul virgil din familia gorcea și vaida”

Acte necesare pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2025  

Pentru a finaliza înscrierea elevului la clasa pregătitoare, părinții trebuie să pregătească următoarele documente:  

  • Certificatul de naștere al copilului – copie și original  
  • Actele de identitate ale părinților/tutorilor – copie și original  
  • Adeverință medicală de la medicul de familie  
  • Documente suplimentare (dacă școala are criterii specifice de înscriere)  

Părinții pot alege școala de circumscripție sau o altă unitate de învățământ, în funcție de preferințe. 

Formularul de înscriere permite selectarea limbii de predare, a programului „Școală după școală” și a claselor cu sprijin educațional special, dacă este cazul.  

Digitalizare parțială

Deși Ministerul Educației oferă opțiunea de completare online a cererii, părinții sunt în continuare obligați să se prezinte fizic la școală pentru validarea înscrierii. 

Proces a fost criticat pentru lipsa unei digitalizări complete. Asta pentru că are un impact minim asupra reducerii timpului de așteptare și a birocrației.  

Proful de filozofie care a dat Bucureştiul pe caiacul cu care vâsleşte prin sălbăticia cea mai adâncă a Deltei Dunării
Recomandări
Proful de filozofie care a dat Bucureştiul pe caiacul cu care vâsleşte prin sălbăticia cea mai adâncă a Deltei Dunării

Pe 12 mai 2025 va fi afișată lista elevilor înscriși și locurile disponibile pentru prima etapă de înscriere.

Pentru a doua etapă de înscriere la clasa pregătitoare, listele vor fi publicate pe 12 iunie. Pe 3 septembrie vor fi afișate listele cu elevii distribuiți în fiecare clasă pregătitoare în anul școlar 2025-2026.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ce schimbare! Cum arată astăzi Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak și cu ce se ocupă
Viva.ro
Ce schimbare! Cum arată astăzi Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak și cu ce se ocupă
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Adevarul.ro
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
"Păcat de copii, săracii!" Filmul tragediei din Huedin, unde doi frăţiori de 4 şi 6 ani au murit înecaţi într-o groapă plină cu apă, chiar lângă casă
Observatornews.ro
"Păcat de copii, săracii!" Filmul tragediei din Huedin, unde doi frăţiori de 4 şi 6 ani au murit înecaţi într-o groapă plină cu apă, chiar lângă casă
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI