Update 22:19:”Ministerul
Educației va publica, luni, calendarul pentru înscrierile sau reînscrierile la
grădinițe și clasa pregătitoare. Sunt câteva diferențe. Avem o noutate în cazul
înscrierilor: se vor face online. La înscrierile la clasa
pregătitoare, evaluarea psihosomatică pentru cei care nu îndeplinesc vârsta
pentru înscrierea la școală va fi înlocuită de o declarație pe proprie
răspundere din partea părinților,” a declarat Monica Anisie, la Digi24.
Mai mult, ministrul Educației a mai spus că,
luni, la ora 09:00 va face o videoconferință cu inspectorii școlari pentru a
pune la punct aceste detalii.
Înscrierile la
grădiniță, anul 2020/2021:
1. Prima etapă –
Reînscrierea copiilor care frecventează deja grădinița
2. A doua etapă –
Înscrierea nou-veniților
Schimbări vor fi și pentru copiii care se înscriu la clasa pregătitoare si au nevoie, unii dintre ei, de evaluarea psihosomatică. Dacă nu au apucat să o facă, înscrierile vor rămâne la fel, online, iar evaluarea psihosomatică va fi înlocuită de o recomandare din partea directorului grădiniței de la care vine copilul.
Actele necesare înscrierii la clasa pregătitoare 2020-2021 sunt:
– Cerere-tip de înscriere ( documentul poate fi descărcat aici)
– Copie după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului
– Copie a certificatului de naștere al copilului
-Declarație pe proprie răspundere a părinților/tutorilor legali în legătură cu dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare a copilului pentru parcurgerea clasei pregătitoare
– Fișa completată de grădiniță pe care au frecventat-o
Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2020 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare. Cei ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv pot să își înscrie copiii în învățământul primar – clasa pregătitoare – dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare, potrivit portalinvatamant.ro