Căpușele fac parte dintre insectele periculoase. La noi în țară au fost identificate 27 de specii. Înţepătura nu este riscantă, dacă insecta nu e purtătoare a unor bacterii periculoase. Dar, potrivit medicilor, o treime din căpuşe transmit în sângele victimelor bacteria care declanşează boala Lyme, o afecţiune severă, care, netratată la timp, poate provoca paralizie. Ca să te fereşti de ele, cel mai simplu e să porți încălțăminte adecvată și pantaloni deschişi la culoare, ca să le poţi observa imediat, sau să foloseşti brăţări speciale, creme şi spray-uri antirepelente. Dacă mergi la munte, evită zonele în care pasc animale (oi, vaci ș.a.), precum și cărările pe care acestea se deplasează, care sunt pline de căpușe. Dacă descoperi o căpuşă pe piele, trebuie să încerci să o scoţi, dar nu oricum. E nevoie să îi extragi rapid nu doar corpul, ci şi capul (rămânând sub piele, acesta poate provoaca infecții grave). Pentru această operaţie ai nevoie de dispozitive speciale, care se găsesc în comerţ: de la pensete, până la divesrse aparate electronice. După ce ai scăpat de ea, dezinfectează locul cu alcool sanitar sau cu alt antiseptic şi mergi la doctor, ca să te asiguri că nu ai fost infectat. Dacă nu ești sigur că o poți scoate întreagă, mergi direct la medic.

Văduva neagră

Vaduva Neagră este un paianjen de talie mijlocie, negru cu pete roșii pe abdomen. Veninul lui este similar cu cel al viperei. În Romania, primul exemplar a fost descoperit în anul 1963, în Delta Dunării. În prezent, este din ce in ce mai des întâlnit în mai multe localități și stațiuni de pe litoralul Marii Negre, unde în ultimii ani a făcut multe victime. Nu este agresiv, de regulă, însă mușcă dacă este atins. Mușcătura (doar a femelei) este durerosă și provoacă simptome ca: greață, slăbiciune, dificultăți de respirație, dureri musculare, crampe abdominale, amețeli și convulsii. În cazul nefericit al unei mușcături, cel mai bine este să mergi imediat la spital.

Și albinele pot ucide

Printre insectele care pot fi periculoase se numără și viespile și chiar albinele obișnuite. Cele mai periculoase ințepături sunt cele din zona capului, putând provoca dificultăți de deglutiție, respirație sau vedere. Dar, și viespile și albinele înțeapă doar atunci când se simt amenințate sau când le este deranjat cuibul/stupul. Așa că evită să faci asta, mai ales dacă ești alergic la veninul lor. În acest caz, doar câteva înțepături îți pot provoca un șoc anafilactic, ce se poate dovedi fatal. În fine, și țânnțarii pot fi periculoși, pentru că pot transmite numeroase boli infecțioase, inclusiv encefalita. Repelenții pentru țînțari sunt eficienți și împotriva viespilor și a albinelor.

Ferește copiii și de animalele de insectele periculoase

Pentru copiii mici, mușcăturile acestor insecte sunt și mai periculoase. De aceea, pe lângă măsurile obișnuite de precauție, e recomandat să dotezi căruciorul copilului cu o plasă deasă, care să oprească insectele. Și de animalele de companie trebuie să ai grijă. De exemplu, chiar dacă poartă zgardă anticăpușe, cîinii trebuie verificați atent, mai ales în zonele cu păr puțin (interiorul urechilor, burta) și în zonele în care ei nu se pot scărpina. Dacă parazitul nu e găsit la timp, câinii se pot îmbolnăvi de babesioză, anaplasmoză, ehrlichioză, borelioză, encefalită virală şi chiar paralizie.

Citește și: Nu pleca la munte nepregătit! Câteva lucruri de care ai nevoie, pentru a face drumeţii

 
 

Urmărește-ne pe Google News