Dintre cele 313 cazuri confirmate cu varianta Delta, 62 (19,8%) fuseseră vaccinate: 3 incomplet şi 59 complet vaccinate.

Rata de confirmare cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare a fost de 77% până la 8 august, potrivit INSP.

Din cele 2.042 de cazuri cu variante de coronavirus care provoacă îngrijorare, 1.695 sunt cu varianta Alpha, 11 cu Beta, 23 cu Gamma şi 313 cazuri cu varianta Delta.

Până la data menţionată au fost raportate la INSP – CNSCBT un număr de 2.663 de secvenţieri.

Cele şapte laboratoare care au raportat aceste rezultate sunt Institutul „Cantacuzino”, Institutul „Matei Balş”, MedLife, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau”, CRGM al SCJU Craiova şi „Pro Vitam” Sfântu Gheorghe.

Au fost înregistrate şi comunicate la INSP – CNSCBT 49 de decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care 27 cu varianta Alpha, 3 cu varianta Gamma şi 19 cu varianta Delta.

FOTO: EPA

Urmărește-ne pe Google News