Rezultatele testelor ce vor fi distribuie în şcoli, pentru determinarea antigenului SARS-CoV-2 din probă de salivă, nu sunt recunoscute de către Direcţiile de Sănătate Publică.
Conform Ordinului ministrului sănătăţii 1.513/2020, confirmarea afecțiunii COVID-19 se face doar „prin identificarea prin RT-PCR a ARN SARS-CoV-2” sau „prin teste antigenice rapide în produsele biologice recomandate (exsudat nazal, exsudat faringian, spută, lavaj bronșic)”.
Judecător: Testul „nu este recunoscut de lege”
„Testele rapide efectuate din probă de salivă”, precizează INSP, „nu se încadrează în «teste antigenice rapide din spută», sputa reprezentând alt tip de probă biologică”. Ea este „eliminată din tractul respirator inferior, prin tuse profundă, în timp ce saliva este o probă care provine din tractul respirator superior”, au explicat specialiştii INSP, într-un proces de la Tribunalul Bucureşti unde, recent, a fost tranşată chiar chestiunea testelor din salivă.
Doi funcţionari publici, soţ şi soţie, au dat în judecată DSP Bucureşti, cerând să le fie recunoscute şi introduse în Corona Forms rezulatele pozitive ale unor teste din salivă efectuate la un centru privat, pentru a putea justifica astfel concediul medical de care beneficiaseră.
La începutul acestei luni, Tribunalul Bucureşti le-a respins cererea, iar judecătorul a motivat că testul antigen din salivă este „neautorizat” şi „nu este recunoscut de lege”.
INSP: „Utilizarea testului de salivă impune retestarea, pentru confirmare”
„În lista comună a testelor antigenice rapide recunoscute de statele membre (document elaborat de Health Security Committe din cadrul Comisiei Europene pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară) nu sunt incluse truse destinate a fi utilizate pentru testarea probelor de salivă”, precizează INSP, într-un răspuns furnizat la cererea ziarului Libertatea.
„Conform documentului WHO Diagnostic testing for SARS-CoV-2, OMS nu recomandă utilizarea testului din salivă ca unic test de diagnostic”, se precizează în răspunsul INSP.
Utilizarea altor tipuri de teste impune retestarea, pentru confirmare, prin unul din testele recomandate (RT-PCR sau test antigenic rapid din lista reunoscută de statele membre UE).
INSP:
Cine va plăti „retestarea, pentru confirmare”, în cazul elevilor depistaţi pozitiv în şcoli, având în vedere că testele rapide din salivă nu sunt recunoscute de către DSP-uri? Şi cum vor efectua DSP-urile anchetele epidemiologice, pentru identificarea şi izolarea imediată a contacţilor elevilor depistaţi pozitiv prin testele din salivă? Două întrebări la care autoritățile trebuie să răspundă înainte de declanșarea campaniei de testare din școli, prevăzută să înceapă la 21 noiembrie.
INSP: „Nu modicăm metodologia”
Ieri, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a emis o hotărâre prin care „abilitează Ministerul Sănătății în vederea elaborării procedurii de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ”.
„Orice caz pozitiv va fi dublat de o testare clasică”, a declarat, joi seară, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, la Digi24. „În linii mari, cam asta se va întâmpla: la nivelul școlii se va face testarea, vor fi transmise aceste rezultate către DSP, iar DSP-ul le va prelucra”, a explicat Andrei Baciu.
Însă tot ieri, INSP preciza, pentru ziarul Libertatea, că „la acest moment nu există niciun proiect în lucru pentru modificarea Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus COVID-19”.
Cine va furniza primele teste de salivă
Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că, începând cu săptămâna 21 – 25 noiembrie, testele rapide pe bază de salivă vor fi disponibile în toate școlile.
Folosirea în şcoli a testelor rapide de determinare a antigenului SARS-CoV2 efectuate din probă de salivă a fost aprobată, pe 8 octombrie anul acesta, printr-o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe 14 octombrie, Oficiul Național pentru Achiziții Publice a lansat o procedură de negociere fără publicare prealabilă, iar după două săptămâni, au fost anunţati primii câşigători, conform edupedu.ro.
Trei firme, care vor furniza în şcoli primele 9 milioane de teste din salivă, vor împărți între ele 80.450.000 de lei:
● Viggo Fashion International SRL – 5 milioane de teste de salivă;
● MEDPARK B.V. – 3 milioane de teste;
● EVA HEALTHCARE SRL – 1 milion de teste.