„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Piţurcă Maria Antoaneta, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă …dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni- abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit.a) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004”, a transmis Inspecția Judiciară printr-un comunicat.
Potrivit inspectorilor, procurorul Piţurcă Maria Antoaneta, în data de 21 iunie, cu prilejul percheziţiilor domiciliare, a agresat fizic şi psihic minora de 8 ani „prin târârea efectivă a acesteia pe asfalt, de la domiciliul asistenţilor maternali şi până la maşina organelor judiciare, în condiţiile în care aceasta s-a opus luării sale cu forţa, plângând şi ţipând”.
„A rezultat totodată că procurorul Piţurcă Maria Antoaneta, în cadrul instrumentării unei cauze penale, a efectuat o percheziţie domiciliară autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea ridicării de bunuri şi înscrisuri, cu încălcarea gravă a unor dispoziţii procedurale şi cu depăşirea cadrului legal stabilit de instanţă, procedând la preluarea minorei din locuinţa fostei asistente maternale şi încredinţarea acesteia părinţilor adoptivi sub pretextul ca aceasta să fie dusă la IML Craiova pentru a fi supusă unei examinări medicale dispuse de procuror şi pusă în executare fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza I”, se mai arată în sursa citată.
Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro