„A fost transmisă Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de suspendare din funcție a doamnei judecător Popoviciu Ioana Ancuța din cadrul Judecătoriei Mangalia până la finalizarea procedurilor disciplinare. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare și ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei”, a transmis Inspecția Judiciară.
„Dacă se va întâmpla acest lucru, daca se decide suspendarea doamnei judecător, procesul se reia de la zero. Tot la judecătoria Mangalia, dar la un alt complet”, a declarat, pentru Libertatea, av. Adrian Cuculis, care îi reprezintă în proces pe părinții Robertei Dragomir, una dintre victimele decedate în urma accidentului produs de Vlad Pascu.
Sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare a pornit după ce, la primul termen al procesului lui Vlad Pascu, judecătoare l-a strigat în sală pe unul din tinerii care au fost uciși în accidentul de la 2 Mai.
„Olariu Sebastian Andrei e prezent?”, a întrebat ea. Sebastian Olariu este unul dintre cei doi studenți care au murit loviți de mașina lui Pascu, în noaptea de 18/19 august anul trecut. În sală erau doar părinții lui, care au izbucnit în plâns când i-au auzit strigat numele la apel.
Auzind rumoarea celor prezenți în sală, judecătoarea a fost surprinsă: „A decedat o victimă?”, „Au decedat două”, a răspuns o voce din public, potrivit relatării jurnalistelor Libertatea prezente la termenul de judecată.
Pe 23 februarie 2024, după ce presa a dezvăluit ce s-a întâmplat la primul termen al procesului, Inspecția Judiciară a anunțat că s-a autosesizat și face verificări ce vizează:
- respectarea obligației de studiere a dosarelor anterior ședinței de judecată (inclusiv din perspectiva prezenței în instituție a judecătorului anterior acestei date);
- maniera de gestionare a dosarelor și ședințelor de judecată;
- comportamentul judecătorului în ședințele de judecată, în principal cu referire la ședința de judecată din data de 22.02.2024;
- existența unor eventuale situații de incompatibilitate în legătură cu dosarul privind accidentul de la 2 Mai
Decizia Inspecției Judiciare de a cere suspendarea judecătoarei a venit la finalizarea verificărilor prealabile. Urmează cercetarea disciplinară ce ar trebui să dureze 60 de zile și s-ar finaliza la mijlocul lunii viitoare.
Judecătoarea, sancționată și în trecut
Anul trecut, Inspecția Judiciară a constatat că Ioana Ancuța Popoviciu a săvârșit abateri disciplinare „constând în lipsa de diligență în vederea realizării unui management riguros al cauzelor”, „în așa fel încât să se asigure soluționarea acestora cu celeritate și într-un termen rezonabil”.
În luna mai a anului trecut, analizând raportul Inspecției Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a sancționat-o pe judecătoarea Popoviciu cu avertisment.