Sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare a pornit după ce ieri, la primul termen al procesului lui Vlad Pascu, judecătoare l-a strigat în sală pe unul din tinerii care au fost uciși în accidentul de la 2 Mai.
„Olariu Sebastian Andrei e prezent?”, a întrebat ea și toată sala a încremenit. Sebastian Olariu este unul dintre cei doi studenți care au murit loviți de mașina lui Pascu, în noaptea de 18/19 august anul trecut. În sală erau doar părinții lui, care au izbucnit în plâns când i-au auzit strigat numele la apel.
Auzind rumoarea celor prezenți în sală, judecătoarea a fost surprinsă: „A decedat o victimă?”, „Au decedat două”, a răspuns o voce din public, potrivit relatării jurnalistelor Libertatea prezente la termenul de judecată.
„Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligației de studiere a dosarelor anterior ședinței de judecată (inclusiv din perspectiva prezenței în instituție a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor și ședințelor de judecată, comportamentul judecătorului în ședințele de judecată, în principal cu referire la ședința de judecată din data de 22.02.2024, precum și existența unor eventuale situații de incompatibilitate în legătură cu dosarul menționat”, a anunțat Inspecția Judiciară.
Comportamentul judecătoarei la primul termen al dosarului lui Vlad Pascu a fost criticat de părinții victimelor. „Nu am văzut în viața mea un asemenea judecător”, a declarat tatăl lui Sebastian Olariu, încă cu lacrimi în ochi, la ieșirea din judecătorie. „Nu vedeți că e circ, totul e făcătură!”, a spus și tatăl Robertei Dragomir. „Ce i-au făcut familiei Olariu, că au întrebat dacă e prezent fiul în sala de judecată, e strigător la cer”.
Familiile tinerilor uciși au afirmat că vor cere strămutarea procesului, dar și schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este judecat Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat.
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, sancționată anul trecut pentru „abateri disciplinare”
Cea desemnată să se ocupe de acest dosar este judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu. Conform CV-ului public pe internet, ea a absolvit Facultatea de Științe Juridice din Oradea, în 2006, apoi a urmat un masterat în Drept Privat și a devenit judecător în 2011.
Anul trecut, Inspecția Judiciară a constatat că ea a săvârșit abateri disciplinare „constând în lipsa de diligență în vederea realizării unui management riguros al cauzelor”, „în așa fel încât să se asigure soluționarea acestora cu celeritate și într-un termen rezonabil”.
Inspecția Judiciară a mai constatat că judecătoarea Popoviciu nu și-a respectat obligația de a întocmi minutele și că a încălcat „cu neglijență normele de drept procesual, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție și afectarea imaginii justiției ca serviciu public”.
În luna mai a anului trecut, analizând raportul Inspecției Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a sancționat-o pe judecătoarea Popoviciu cu avertisment.