Cu pantofi lucioși, proaspăt cremuiți, ministrul Daea s-a echipat, imediat după ce a coborât din mașină, cu o geacă a uneia dintre instituțiile pe care le are în subordine, APDRP, “branduită” cu sloganul “Împreună creștem satul românesc”. S-a poziționat strategic, de-a stânga președintelui Camerei Deputaților, urmărind cu atenție – și clătinând afirmativ din cap – cifrele despre agricultura României care, în anul în curs, ar fi doborât record după record
Raportăm recorduri istorice
Onoarea i-a revenit lui Dragnea, care a citit de pe o foaie toate cifrele legate de culturi. Și, potrivit spuselor oficialului, România a înregistrat la grâu și la secară o recoltă medie pe hectar de 4.836 kg. La rapiță, am avut un alt record, de 2.844 kg/ha, în timp ce mazărea a avut o recoltă de 2.776 kg/ha. Orzul și orzoaica s-au apropiat de 5.000 kg/ha.
S-a discutat mult și despre cine a distrus sistemele de irigații de pe vremuri. Părerile celor doi oficiali au coincis, doar că și-au exprimat oarecum diferit punctele de vedere. Oricum ar fi, vinovații nu sunt, în opinia lui Dragnea, românii care au furat dalele de la canalele de irigație sau țevile din aluminiu, ci cei care au permis acest lucru.
Ministrul Daea a nuanțat. “Eu spun că nepăsarea l-a distrus, lipsa de respect a omului față de țara asta. Iar acum nu-i ajutăm pe cei care au distrus sistemul, ci ajutăm țara și o refacem bucată cu bucată”, a afirmat ministrul pentru Libertatea.
Produsele românești, motiv de laudă
Trecând și prin dreptul coșurilor cu produse românești, care au fost așezate stategic, pentru ochii presei și ai ziariștilor, Liviu Dragnea a făcut și o mică demonstrație pepeni irigați versus pepeni neirigați (deși toți făceau parte din aceeași recoltă). După o glumiță, două, Dragnea a mers mai departe și a inspectat și roșiile crescute grație “programului de guvernare”. A luat o roșie a șters-o în palme și și-a înfipt dinții în ea. Așa de zemoasă a fost, că a curs pe cămașa lui elegantă. Mai târziu, a gustat și un ardei capia.
Finalul vizitei de lucru a fost marcat de declarațiile… de dragoste ale celor doi politicieni. Dragnea a susținut că ministrul Daea îi este cel mai drag din actualul cabinet. Pe urmă au urcat amândoi în – cum altfel – mașina românească de teren și-au demarat în trombă. În colbul drumului au rămas ziariștii și speranțele. Că vom avea câmpuri irigate și produse bune.
Citeşte şi: EXCLUSIV | Prima reacție a lui Gigi Becali după ce i s-a cerut revocarea eliberării condiționate