Ca prin minune, la sosirea reprezentanților CNAIR numărul celor care lucrau la reabilitarea podului de la Mărăcineni a crescut simțitor de la 4-5 muncitori câți sunt văzuți zilnic la podul peste râul Buzău la peste 20 care munceau de zor la lopată ori cu utilaje pentru îndepărtarea căii de rulare de pe vechiul pod de la Mărăcineni intrat în reabilitare.
Reprezentanții CNAIR au fost însoțiți de către directorul Secției Drumuri Naționale Buzău, inginerul Leon Velicu, care a dat asigurări că lucrarea se desfășoară conform planului.
Un sens de mers al podului de la Mărăcineni a intrat în reabilitare la jumătatea lunii aprilie pentru 130 de zile, după ce chiar directorul CNAIR a ajuns la Buzău la invitația Prefectului și a decis amplasarea unui pod militar de trafic greu care să preia traficul de pe podul aflat în reabilitate. La acea dată, directorul CNAIR a evitat să dea ochii și să răspundă întrebărilor mass-media, ieșind pe ușa din spate a Prefecturii Buzău după întâlnirea cu autoritățile județene.
Ulterior, podul militar promis nu a mai fost realizat dat fiind că în lipsa întrunirii condițiilor legale pentru declararea stării de necesitate Armata nu putea realiza podul militar decât contra unei sume de peste 5 milioane de lei, bani pe care CNAIR nu a fost dispusă să îi plătească Armatei.
Astfel, s-a ajuns ca circulația și așa îngreunată pe singura cale rutieră ce leagă Muntenia de Moldova să se desfășoare acum pe câte o singură bandă de circulație, șoferii fiind nevoiți să stea în trafic zeci de minute sau chiar ore în perioadele de vârf.
„Sunt maximum 5-6 oameni care muncesc, sau nu, la podul ăla. În timpul asta sunt câteva sute care stau în mașini și așteaptă ordonat să treacă. Așteaptă copiii către școală, așteaptă bolnavi către spital, așteaptă oamenii care chiar au urgențe la muncă sau oriunde. Așa si?! Nu-i așa ca-s frumoase lalelele alea din oraș sau luminițele alea de sărbători?! Concluzie: autoritățile n-au superstiția respectului față de prost, scuze, față de cetățean”, a spus un șofer nevoit să aștepte câteva minute pentru a trece podul.
„Nu vi se pare că sunt cam multe „pauze de masă” la pod ???? Trec aproape zilnic spre Râmnic și mereu am surpriza să fie 2-3 muncitori când noi stăm în cozi ! Nu vi se pare că este bătaie de joc?”, a spus un alt șofer.
Zilele trecute, un operator al unui post local de televiziune a filmat cum unul dintre muncitori dormea în miezul zilei pe o schelă la umbra podului aflat în reabilitare, postarea ulterioară a imaginilor stârnind revolta șoferilor pe rețelele de socializare.
„Bineînțeles, în cursul săptămânii lucrează cate doi sau trei…cu siguranță ne va prinde anul. Și ce mai lucrare…”, scrie Nicolae Maria Gabriela.
Un alt internaut, Culiță Bălan, este convins că podul nu o să se termine nici peste patru luni, „pentru că nu se vrea”, acest lucru.
::placeholdeR–>
Citește și: PSD a decis să schimbe data la care se vor plăti pensiile. Dragnea anunță trimiterea Corpului de control al premierului la Poşta Română