Acuzațiile însoțite de probe au fost formulate de jurnalista Emila Șercan, în pressone.ro, publicație care a dezvăluit mai multe cazuri de plagiat ale unor persoane publice.

Doar de trei cărți a fost nevoie pentru încropirea lucrării care i-a adus lui Netejoru titlul de doctor, lucrare intitulată „Particularități manageriale în cooperarea polițienească internațională pentru prevenirea spălării banilor” a apreciat Emilia Șercan.

De altfel, Voicu a fost unul dintre referenții din comisia de susținere care i-a acordat titlul lui Netejoru, însă el nu a observat că doctorandul a plagiat masiv din cărțile sale.

Coordonatoarea tezei de doctorat, profesor universitar Ștefania Georgeta Ungureanu, avea să fie condamnată pe fond la închisoare cu suspendare, pentru că a primit sume de bani de la nouă doctoranzi ai acestei instituții.

Lucian Netejoru a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Inspecției Judiciare, că nu dorește să comenteze cu privire la acest subiect.

Care sunt atribuțiile Inspecției Judiciare

Inspecția Judiciară este instituția care verifică respectarea procedurilor judiciare la instanțele de judecată și la parchete, se ocupă de cercetarea disciplinară a judecătorilor și procurorilor și verifică activitatea sau conduita magistraților, dar și condiția bunei reputații.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Cea mai recentă acțiune care a ridicat semne de întrebare a avut loc la mijlocul lunii septembrie, când Inspecția Judiciară a descins la Secția Parchetelor Militare de la Parchetul General, pentru a verifica dosarul privind violențele jandarmilor la protestul din 10 august.

Acțiunea de control s-a produs cu câteva ore înainte ca Liviu Dragnea să fie audiat de procurorii militari în acest dosar.

Inspector-șef al Inspecției Judiciare este judecătorul Lucian Netejoru, care ocupă această funcție de la 1 septembrie 2015. Mandatul i-a expirat la 1 septembrie 2018, dar el a rămas, totuși, la conducerea instituției, ca interimar. Păstrarea sa în funcție ca interimar s-a făcut la cererea expresă a președintelui PSD, Liviu Dragnea.

Potrivit legii, Netejoru are dreptul la încă un mandat de trei ani, pe care îl poate obține doar în urma unui nou concurs. Acest concurs, însă, nu poate fi organizat pentru moment. Din cauza unor divergențe legate de raporturile de subordonare față de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), regulamentul de funcționare al Inspecției Judiciare a fost suspendat printr-o decizie a Curții de Apel București.

Așa s-a ajuns la ideea ca prelungirea mandatului lui Lucian Netejoru să se facă prin Ordonanță de Guvern.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Legăturile cu Liviu Dragnea

Însă înainte de emiterea acestei Ordonanțe, s-a petrecut un moment semnificativ: pe 23 august 2018, Liviu Dragnea a depus o sesizare la Inspecția Judiciară, prin intermediul avocatei sale.

Dragnea solicită ca toate cele trei dosare penale ale sale − atât cele în care a fost condamnat, cât și cel aflat în fază de cercetare la DNA − să fie verificate pentru a se constata dacă protocolul încheiat între SRI și Parchetul General a fost folosit pentru anchetarea sa, potrivit Centrului de Investigații Media.

Doar Inspecția Judiciară sau o instanță poate constata dacă un dosar a fost instrumentat legal sau nu. Liviu Dragnea a ales, deci, să se adreseze Inspecției Judiciare, și nu unei instanțe de judecată.

La 1 septembrie 2018, mandatul lui Lucian Netejoru a expirat. Două zile mai târziu, pe 3 septembrie 2018, Liviu Dragnea își declara public nemulțumirea față de faptul că mandatul de șef al lui Netejoru, dar și cel al adjunctului său, Gheorghe Stan, nu fuseseră prelungite.

Șeful PSD a cerut imperativ ca ministrul Justiției, Tudorel Toader, să promoveze o Ordonanță de Urgență în acest sens. Ca atare, după alte două zile, pe 5 septembrie 2018, Guvernul a emis Ordonanța de Urgență prin care mandatele lui Lucian Netejoru și al lui Gheorghe Stan au fost prelungite, în ciuda opoziției exprimate de Forumul Judecătorilor.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Judecătorul Netejoru, reclamat de Camelia Bogdan ca mason

Judecătoarea Camelia Bogdan, exclusă în acest moment din magistratură în urma unor acțiuni disciplinare inițiate de Inspecția Judiciară, este cea care a reclamat la DNA că Lucian Netejoru nu menționase în declarația de interese faptul că este membru în Marea Lojă Națională a României.

DNA a clasat acest dosar pe motiv că „fapta s-a prescris”. Adică, Netejoru era mason, dar nu a mai putut fi tras la răspundere, deoarece intervenise prescripția faptei.

El a contestat această decizie, încercând să convingă instanța că „fapta nu există”, însă cererea i-a fost respinsă.

Camelia Bogdan este judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la închisoare cu executare. Prima ei excludere din magistratură a venit în urma unei reclamații depuse de FACIAS, asociație înființată de Dan Voiculescu.

Sursa foto: Digi24

22.000 de lei pe lună pensie de judecător! Libertatea a pus mâna pe statul de plată de la Înalta Curte de Casație și Justiție

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Stațiunea din România de care foarte puțini au auzit, deși e aproape de București. Este perfectă pentru pensionari, dar și pentru cei care vor odihnă, are ape cu proprietăți benefice și se află într-o zonă care rivalizează cu Valea Prahovei ca frumusețe
FANATIK.RO

Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI