Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în perioada 17 august (ora 13.00) – 19 august (ora 22.00).
- Cum va fi vremea în minivacanţa de Sfânta Maria
- ANM a emis o atenționare meteo de instabilitate atmosferică, în intervalul 14-17 august
- Vremea din Europa riscă să devină „Iadul pe Pământ”, la cele 50°C anunțate de meteorologi
Potrivit meteorologilor, în acest interval de timp, mai ales în cursul după-amiezilor și serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și izolat 30…40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii relativ extinse în zona de munte și cu caracter local în cursul zilei de vineri (17 august) îndeosebi în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Muntenia, iar sâmbătă (18 august) în special în centrul și nord-estul teritoriului. Duminică (19 august) instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, estul și parțial în centrul țării.
Atenție, în regiunile sudice și sud-estice, mai ales în după-amiezile de vineri și sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale indicelui temperatură-umezeală (ITU) ce vor depăși local pragul critic de 80 de unități.
Vezi și prognoza meteo până pe 26 august.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
- FOTO: Facebook.com / Info Trafic jud. Timiș
Citește și: REPORTAJ: Arta din fân! Un deal întreg din Bucovina „a invadat” Muzeul de Artă din Timișoara: „Am vrut ca vegetalul să inunde spațiul nostru cotidian”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!