Cuprins:
Bursa din Coreea de Sud caută măsuri de urgență
Fondul iShares MSCI South Korea ETF, care urmăreşte peste 90 de companii mari şi mijlocii din Coreea de Sud, a scăzut cu 6%, atingând cel mai redus nivel din ultimele 52 de săptămâni.
Acţiunile companiilor Korean Electric Power şi Coupang au înregistrat pierderi de 5% şi, respectiv, 6%, în timp ce KT Corporation şi Posco au scăzut cu 3% şi, respectiv, 6%.
Bursa din Coreea de Sud a anunţat o şedinţă de urgenţă pentru a analiza măsuri de răspuns, urmând să decidă ulterior dacă bursa se va deschide miercuri.
Totodată, dolarul american s-a apreciat cu 1,9% faţă de wonul sud-coreean.
Temerile SUA privind situația din Coreea de Sud
Instabilitatea din Coreea de Sud ar putea afecta atât puterea geopolitică a Statelor Unite, cât și economia, a declarat analistul militar al CNN Cedric Leighton.
„Acesta este un moment periculos, deoarece orice instabilitate în Coreea de Sud va afecta în prezent capacitatea noastră de a proiecta puterea din punct de vedere militar în Indo-Pacific”, a declarat el pentru CNN.
Mii de soldați americani sunt staționați în Coreea de Sud. De asemenea, SUA are „o mulțime de conexiuni de afaceri (și) economice în Coreea de Sud”, a spus Leighton.
„Acest semn de instabilitate este ceva care nu numai că este profund îngrijorător, dar ar putea avea un impact asupra piețelor mondiale. Ar putea avea un impact asupra capacității noastre de a desfășura operațiuni militare, nu numai în Asia, ci și în alte părți ale lumii”, a spus el.
Președintele Yoon a acuzat partidele de opoziţie de simpatii pro-Coreea de Nord şi de control asupra parlamentului.
În cadrul legii marţiale, toate activităţile politice şi acţiunile care „incită la dezordine socială” sunt interzise.
Este pentru prima dată din 1980 când un lider sud-coreean recurge la această măsură extremă.