Aceste categorii nu vor primi bani în mână de la angajatori, ci bonuri valorice. Senatorii au adoptat, zilele trecute, o initiaţivă legislativă prin care doresc astfel fiscalizarea serviciilor la domiciliu. Mai exact, instalatorii, bonele, menajerele şi alţii vor fi plătiţi numai cu tichete de servicii, emise de Ministerul de Finanţe.
Astfel, persoana care doreşte să angajeze o bonă sau un electrician ori grădinar trebuie să meargă la o unitate autorizată de Ministerul de Finanţe şi să ia tichetele. Acestea vor fi emise de Ministerul de Finanţe şi vor avea valoarea de 10 lei.
Persoana care va lucra 8 ore pe zi va primi 8 tichete. După ce a primit tichetele, angajatul va merge la unităţile autorizate şi va lua bani pe ele. În loc de 10 lei, cât este valoarea tichetului, angajatul va primi 8,5 lei, pentru că va plăti şi contribuţiile sociale, medicale, dar şi impozit, care vor fi retrase automat.
Dacă angajatorul le va da mai mult de 170 de bonuri lunar, atunci angajaţii vor lua doar 7 lei pe bon, se mai spune în lege.
Prin folosirea tichetelor se doreşte combaterea muncii la negru, iar persoana care beneficiază de sistem urmează să fie asigurată, a declarat iniţiatoarea legii, liberala Cristina Pocora. Ca să fie aplicat, proiectul de lege trebuie să primească şi votul deputaţilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News