Direcţia de Sănătate Publică a sancţionat cu o amendă de 20.000 de lei Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Ţuicani-Moreni, după ce a descoperit un focar COVID cu peste 100 de cazuri, dintre care 92 de beneficiari.

Centrul a contestat amenda în instanţă, iar Judecătoria Moreni, unde s-a judecat procesul de anulare a amenzii a admis cererea Centrului şi a anulat procesul verbal de contravenţie întocmit de DSP.

Instanţa a arătat că amenda a fost aplicată după ce DSP „a opinat” că personalul medical ar trebui izolat la locul de muncă, fără a avea o bază legală.

„Trebuie să existe o baza legală clară şi nu o opinie exprimată de autoritatea care ar trebui nu doar să aplice sancţiuni, ci şi să ofere sprijin operatorilor care se confruntă cu astfel de focare”, arată Judecătoria Moreni.

„Centrul a fost pus în situaţia de a acţiona în chestiuni medicale, fără a avea personal medical specializat în tratarea bolnavilor de boli infecțioase, fără a deţine spaţiu suficient şi fără vreun sprijin real din partea autorităţilor competente”, a mai arătat Judecătoria Moreni în sentință, care nu este definitivă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News