Decizia privind interzicerea luării unor astfel de măsuri față de cele două companii a fost luată la cererea procurorilor DNA, în condițiile în care ambele sunt puse sub urmărire penală în unul dintre dosarele de corupție în care este cercetat și Ghiță.
Soluția pronunțată de judecătorii Tribunalului Prahova este o prelungire a măsurii de interzicere privind lichidarea sau dizolvarea celor două societăți, măsură luată inițial în urmă cu mai bine de un an și care a fost prelungită periodic.
Decizia poate fi contestată de către reprezentanții Asesoft și Teamnet. Prin aceeași soluție, Tribunalul Prahova a suspendat preventiv procedura de dizolvare sau lichidare privind firma Asesoft International, măsura fiind dispusă în condițiile în care un alt complet de judecată a dispus intrarea în procedura generală a falimentului într-un dosar mai vechi mai multe instituții publice sau companii private apărând drept creditori ai Asesoft.
Directorul Teamnet International, Bogdan Padiu, şi administratorul Asesoft International, Cristian Anastasescu, cercetați alături de fostul deputat Sebastian Ghiță și puşi sub control judiciar în urmă cu mai bine de un an, au fost scoși definitiv de sub măsura preventivă prin decizie a Tribunalului Prahova.
Citește și: REPORTAJ/La 96 de ani, Ghiorghe Rotaru, bunicul Gabrielei Firea, cântă impresionant la muzicuță și fluier:”Vino, Gabriela, să mă vezi!”-VIDEO