Judecătorul Royce Lamberth, de la Tribunalul Districtual din Washington DC, a anunțat sâmbătă că John Bolton a riscat securitatea națională a SUA și și-a expus țara, dar a decis să permită publicarea cărții.
Instanța a subliniat că guvernul ”nu a reușit să stabilească în mod clar că un ordin de interzicere a publicării ar putea preveni un rău ireparabil”, notează BBC.
Plângerea Casei Albe motiva că John Bolton nu a obţinut aprobarea administraţiei şi că lucrarea lui „încalcă evident acordurile pe care le-a semnat ca o condiţie a angajării sale şi accesului la informaţii strict clasificate”.
Apariţia cărţii, cu titlul „The Room Where It Happened, A White House Memoir”, este prevăzută la 23 iunie – sute de copii au fost însă distribuite deja, iar fragmente au apărut în presa americană.
Cartea lui Bolton îl prezintă pe Donald Trump ca pe un politician corupt și un diplomat nepriceput, care nu are respectul sfetnicilor săi și care este dispus să sacrifice orice, inclusiv interesul național sau drepturile omului, pentru avantajul propriu.
Potrivit unui fragment citat de The New York Times, Trump i-ar fi cerut președintelui Chinei Xi Jinping, cu care este angajat într-un conflict comercial, să îl ajute să fie reales, prin achiziția de produse agricole americane.
Bolton mai susține că în dorința de a oferi favoruri liderilor preferați, Trump ar fi fost dispus să intervină și în sistemul legal american. Mai exact, președintele i-ar fi promis omologului său de la Ankara, Recep Erdogan, că îl va ajuta pentru a proteja o companie turcească care avea probleme legale în SUA.
În cartea sa de memorii, Bolton mai susține că Trump credea că Finlanda este parte a Rusiei și nu știa că Marea Britanie este putere nucleară.
Trump, care l-a demis pe Bolton anul trecut, l-a acuzat pe acesta miercuri că a scris o carte bazată pe minciuni și povești false, notează Reuters.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!