Astfel magistrații au stabilit să pronunțe decizia așteptată în acest dosar în 5 decembrie.

A vrut procesul reluat de la zero

Fostul ministru al Internelor, Cristian David, judecat pentru fapte de corupție, de un complet de trei judecători al ICCJ, a încercat, în septembrie, reluarea dosarului de la zero așa cum au reușit cei judecați în dosarele lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

Apărătorii lui David au invocat atunci decizii ale CEDO și CCR privind modificarea completelor de judecată în timpul cercetării judecătorești.

Mai precis avocații au invocat faptul că judecătorul Ionuț Matei a intrat în componența acestui complet de judecată după ce judecătoarea Cristina Rotaru a promovat în funcție de conducere la Institutul Național al Magistraturii.

Pe baza deciziilor CEDO avocații au invocat că un magistrat care nu a participat efectiv la cercetarea judecătorească dintr-un dosar nu poate semna decizia din respectivul dosar.

Pe baza acestui argument avocații au arătat că până la data de 11 aprilie, când s-a făcut schimbarea în completul de judecată, „au fost administrate probe importante cum ar fi audieri” și s-au readministrat probe.

500.000 de euro pentru un drept de proprietate

Protagoniștii acestui dosar, pe lângă David sunt Gheorghe Doloiu, acuzat de spălare de bani, șeful de cabinet al acestuia Valeriu Roger Nițescu, acuzat de trafic de influență, spălare de bani și complicitate la luare de mita și fostul prefect al județului Buzău, Marian Cristinel Bîgiu, acuzat de spălare de bani.

Procurorii DNA anunțatu la trimiterea în judecată a fostului ministru că în cursul anului 2007, prin intermediul lui Nițescu, demnitarul a pretins, iar in februarie 2008, a și primit suma de 500.000 de euro de la un denunțător, care dorea sa intre în posesia unor terenuri.

Procurorii mai spun că banii au fost pretinși și primiți de David pentru a-și exercita atribuțiile de îndrumare și coordonare a activității prefecților într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate.

În acest sens, Cristian David a luat legătura cu Bîgiu, prefect al județului Buzău la acea dată și i-a cerut ajutorul în această problemă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News