Magistrații care judecă dosarul „Turceni — Rovinari”, în care este anchetat fostul senator Dan Șova, au respins, pe 10 februarie, cererea lui Șova. Pe 12 aprilie, completul de cinci de la Instanța supremă i-a admis acestuia apelul și a fost de acord cu sesizarea CCR. Decizia luată astăzi este definitivă.
La termenul din 10 februarie al procesului „Turceni — Rovinari”, avocatul lui Șova, Aurel Ciobanu, a ridicat o excepție de neconstituționalitate a articolului 297 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu, raportat la articolul 175 alin. 1 lit. c Cod penal, referitor la funcționarii din regiile și companiile cu capital de stat.
Aurel Ciobanu a spus că Dan Șova a fost trimis în judecată pentru o complicitate la abuz în serviciu, săvârșit de Laurențiu Ciurel, fost director general al Complexului Energetic Rovinari.
În opinia avocatului, proprietatea privată a statului este protejată diferit față de cea a individului, iar un funcționar dintr-o regie sau companie cu capital majoritar de stat, care a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, este sancționat mai dur comparativ cu alți funcționari, transmite Agerpres.
Art. 297, alin. (1) din Codul penal prevede: „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.
Art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal stipulează: „Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia”.
Dosarul „Rovinari-Turceni”
Dan Șova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.
În același dosar, fostul premier Victor Ponta este judecat pentru pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat. Dan Şova este acuzat în acelaşi dosar de complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin Cabinet Individual de Avocat „Victor-Viorel Ponta” a obţinut de la SCA „Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat. Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.
Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Laurenţiu-Dan Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro