Potrivit prezentării de pe site-ul instituției, ANFP „susţine dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici profesionist, bine pregătit, neutru din punct de vedere politic şi capabil să asimileze şi să îşi însuşească standardele de performanţă de la nivelul Uniunii Europene, în scopul eficientizării administraţiei publice şi îmbunătăţirii raporturilor dintre administraţie şi principalii săi beneficiari, cetăţenii”.
În comunicatul de miercuri în care era anunțată reinstalarea liberalei Violeta Vijulie în fruntea Agenției, după ce premierul Florin Cițu a schimbat oamenii numiți de USR-PLUS în fruntea mai multor instituții, există însă două trimiteri la apartenența politică a noii șefe a instituției.
„Încrederea de care mă bucur în PNL”
Mai întâi un citat din Vijulie care își subliniază propria importanță în PNL. „Consider că nominalizarea mea în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, de două ori în mai puţin de un an, confirmă recunoaşterea profesionalismului meu şi încrederea de care mă bucur în rândul Partidului Naţional Liberal”.
A doua trimitere la coloratura politică apare chiar la finalul comunicatului, unde este prezentat CV-ul Violetei Vijulie. Printre altele: licenţiată a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, are o diplomă de master în comunicare audio-vizuală la Scoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare ”David Ogilvy”, doctorandă etc.
„Violeta Vijulie este membru PNL din anul 2003”, punctează comunicatul.
Vijulie a mai condus ANFP în perioada octombrie 2020 – februarie 2021, după ce anterior a fost vreme de 10 luni vicepreședinte al instituției.
Vijulie: Numirea este politică, sunt secretar de stat
Contactată de Libertatea pentru a comenta această situație, Vijulie a declarat că numirea este politică.
Este vorba de o funcție politică, eu sunt demnitar. Eu nu sunt funcționar public, poate faceți această confuzie. Eu sunt numită de către primul ministru, sunt secretar de stat, sunt demnitar. Numirea este politică.
Violeta Vijulie:
Aceasta a mai spus că experiența politică o ajută să promoveze mai bine actele normative necesare și că se cunoaște cu miniștri atât de la USR, cât și de la UDMR.
„De exemplu, eu când am plecat din instituție am lăsat Hotârârea de Guvern pentru baza de date comună pentru toți bugetarii, pe care mai erau de luat doar vreo 3 sau 4 semnături. După 7 luni, când m-am întors în agenție, acest HG era în același stadiu. De ce? Persoana care a fost înaintea mea (Liviu Mălureanu – n.r.), poate în privat a fost bun profesionist, dar nu știe ce înseamnă instituțiile, nu știe care sunt procedurile, nu știe să se descurce, nu are conexiuni politice”, a spus Vijulie.
UPDATE Aceasta a mai spus că, deși e membru PNL din 2003, nu a lucrat în sistemul public în această perioadă decât cu intermitențe, iar cea mai mare parte a timpului a lucrat în privat.
Și sunt înscrisă din 2003, dar eu nu am stat, nu am muncit, nu am luat salariu din 2003 din sistemul public. Eu am muncit în privat o mare parte, din 2003 până acum. Doar că am făcut și politică, și voluntariat și așa mai departe.
Violeta Vijulie:
Potrivit cv-ului său, Violeta Vijulie a lucrat între august și decembrie 2013 drept consilier de comunicare la Ministerul Economiei, între decembrie 2013 și martie 2014 consilier de comunicare la Ministerul Culturii, iar din aprilie 2014 până în ianuarie 2020 a fost consilier la Parlament, tot cu atribuții de comunicare.
Violeta Vijulie a mai fost din 15 ianuarie 2020 vicepreşedinte al ANFP și președinte din octombrie 2020 până în februarie 2021, când a fost înlocuită de Liviu Mălureanu.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!