Declarațiile de la ”balconul Revoluției române” ale lui Ion Iliescu, în fața miilor de ortaci scoși direct din ”șut” și aduși la București, au fost declanșatorul unei acțiuni inchizitoriale de ev mediu întunecat. Oameni neînarmați, în majoritate tineri studenți, bărbați și femei, au fost bătuți, agresați, reținuți și terorizați de o armată de purtători de lămpașe și de uniforme, care au vandalizat Bucureștiul. Paradoxul strigător la cer al manipulărilor feroce de atunci a fost că manifestanții absolut pașnici, care se adunau cu zecile de mii în Piața Universității și strigau lozinci anticomuniste, au fost denumiți ”golani”, în vreme ce trupele Ministerului de Interne și hoardele de mineri care s-au năpustit, cu bastoane, curele, pietre din caldarâm, țevi smulse din gardurile metalice, peste tinerii din piață au fost numiți ”salvatori”, ”eliberatori”. Au bătut cu pumnii, au târât de păr și au tras șuturi în copii de 18 -20 de ani, i-au înghesuit în dube și i-au umilit înfiorător în aresturi, au incendiat intenționat autobuze, au spart ferestre, s-au ușurat în fântânile publice.
Mineriada din iunie 1990 a fost momentul în care România a pierdut definitiv încrederea Occidentului
După o Revoluție cu cântec, care a repus totuși țara pe harta Europei, doar șase luni a durat perioada de grație pentru România decomunizată, spre care privea cu admirație și încredere o lume întreagă. Reportajele cu bătăile atroce aplicate asupra unor tineri pașnici, neînarmați, pe străzile Capitalei, au șocat media internațională. În lipsa ”dușmanului Soros”, puterea de atunci a rostogolit termenul de ”bande de legionari”, pentru a justifica represiunea asupra manifestanților din Piața Universității.
Ion Iliescu și compania – în fața destinului implacabil al istoriei reale, nu fabulatorii
La ziua judecății, Ion Iliescu vine pregătit. Și-a confecționat din timp o istorie a sa, în parte fabulatorie: a scris aproape 10 cărți despre sine, ca lider politic, despre revoluție, despre capitalism și socialism, despre țărișoară. Se consideră un salvator al României, ba mai mult, o instituție în sine. Și nu e singur. ”Ion Iliescu e o instituție”, se autodefinea domnia sa, prin 2010.
Desigur, Instituția Sa, Ion Iliescu, nu se aștepta la așa afront. Să fii judecat doar pentru 4 morți, 3 împușcați și sugrumarea unui destin de țară, e prea de tot. Dar nu, nu s-a terminat. ”Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă…” Așteptăm verdictul final.
Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).
Citește și:
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Vremea fugii
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Justiția română, în dezbatere europeană – dialogul surzilor dat la maximum
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Răzbunarea cruntă a lui Donald Trump – FBI spânzurat în piața publică
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Licențiată în ”Microsoft”, DNA – instituția rușinii naționale
- Editorial de Claudiu Săftoiu. UE – bancomatul grosolan pentru politicosul Meleșcanu
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Formularul 600 – o istorie scurtă și bezmetică
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Guvernul României, fără protecția SPP – ce încercați să ascundeți, Liviu Dragnea?
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Cabinetul Dăncilă – cum să lași un ”genunche”, pentru o ”pamblică”
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Guvernul Dăncilă: mai mare, mai penal. Halal!
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Simona Hal-”EPICA” – luptătoarea completă