Senatul este prima cameră sesizată cu acest proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
„Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, o dată pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public. (…) Conducătorul instituţiei publice sau autorităţii care nu organizează o dată pe lună aceste conferinţe de presă va fi sancţionat cu amenzi cuprinse între 2.000 şi 5.000 lei. Aplicarea amenzilor se va face pe plan local de către instituţia prefectului, iar pe plan central – de către Guvern, prin Secretariatul General”, prevede proiectul de lege iniţiat de deputatul PMP.
Astfel, proiectul elimină sintagma „de regulă” din forma actuală a legii, care, în opinia iniţiatorului, permitea conducătorului unei instituţii să se eschiveze de la organizarea de informări publice lunare.
„În acest fel, organizarea lunară a acestor conferinţe va deveni obligatorie. Aceste precizări sunt necesare pentru furnizarea informaţiilor de interes public într-o manieră corectă şi obiectivă, ca o premisă necesară pentru participarea societăţii civile, a mediului de afaceri şi, nu în ultimul rând, a cetăţenilor la procesul de decizional”, a precizat iniţiatorul, în expunerea de motive.
Recomandări
Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”
„Considerăm că aceste modificări sunt necesare şi respectă în totalitate atât principiul transparenţei, cât şi cel al aplicării unitare, iar cetăţenii vor avea acces într-o manieră deschisă şi corectă la modalitatea de cheltuire a banului public”, mai menţionează iniţiatorul.
Citeşte şi: Suntem mai săraci decât vecinii bulgari și unguri, dar mai fițoși! Românii își „sparg” agoniseala pe cele mai scumpe electronice. Cea mai mare comandă online: 13.000 de euro!
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – primele rezultate de la numărătoarea paralelă PSD. Scor PNL, rezultate AUR și USR
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cât costă certificatul RAR Auto-Pass pentru vânzarea maşinilor second-hand. Va fi emis de la 1 decembrie
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume