„În centrul pe care îl conduc, la început a fost înfiinţată o bancă de tumori, după aceea un laborator de genomică şi proteomică, după aceea un laborator de terapie celulară, în condiţiile în care exista deja o bază experimentală. Mai nou, există intenţia de a le aduna într-o clădire modernă, care se va numi Centru de excelenţă în medicina translaţională şi care este deja proiectat”, a spus profesorul Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din Institutul Fundeni.
Construcţia centrului va începe în curând şi într-un an şi jumătate, maxim doi ani ar putea fi gata, acesta urmând să fie una dintre cele mai moderne unităţi de cercetare în domeniu, a precizat Irinel Popescu, potrivit Mediafax..
„Faptul că acest proiect, dintr-o întreprindere al cărui demers a început în urmă cu trei ani de zile, începe să se contureze şi să devină o realitate palpabilă se datorează Ministerului Sănătăţii şi domnului ministru Eugen Nicolăescu”, a mai spus profesorul Irinel Popescu.
Potrivit acestuia, în noul centru vor fi comasate actuale laboratoare din Institutul Clinic Fundeni, care vor continua cercetările de genomică şi proteomică, mai ales cu specific oncologic.
Irinel Popescu a mai spus că în cadrul Institutului Clinic Fundeni au fost realizate peste 800 de operaţii prin chirurgie robotică şi l-a rugat pe ministrul Sănătăţii să susţină continuarea acestui program, apreciat de specialiştii internaţionali.
„Avem deja 800 şi ceva de operaţii de chirurgie robotică. Acesta este un lucru care se notează, se remarcă la modul pozitiv şi constituie o carte de vizită a unei unităţi aşa cum este Spitalul Fundeni şi cu care ne putem prezenta în faţa oricui, şi a Universităţii din Utah, şi a oricărui partener de peste hotare care ne-a vizitat. Cred că acest program trebuie continuat cumva, pentru că s-a adunat o experienţă în spate, sunt echipe pregătite. Capitalul este unul de avangardă”, a mai spus medicul chirurg.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro