„Programul se va desfășura prin cursuri cu prezență fizică, finanțate de stat, pentru Teatrul Rus de Dramă din Mariupol, concentrându-se pe diplomele de «Actorie» și «Regie de teatru»”, a precizat Institutul de Stat de Artă Teatrală din Sankt Petersburg (RGISI), pe site-ul său.

Între 300 și 600 de victime în teatrul bombardat

Teatrul a devenit un simbol al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei pe parcursul celor 16 luni de invazie.

Autoritățile de la Kiev au estimat inițial că aproximativ 300 de persoane au murit în urma atacului. La începutul lunii mai 2022, o investigație realizată de The Associated Press dezvăluia că aproape 600 de oameni care se aflau în interior sau în apropierea clădirii au fost uciși în raidul trupelor ruse.

Moscova a susținut că forțele ucrainene au atacat, de fapt, teatrul, dar și că acesta era o bază militară ucraineană – variante respinse de Kiev, dar și de supraviețuitori.

Absolvenții trebuie să rămână 3 ani în oraș

Potrivit RGISI, înscrierea în noul program de artă teatrală este deschisă rezidenților din regiunile ucrainene Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, pe care Moscova le-a revendicat ca teritoriu rusesc în urma unor referendumuri organizate în septembrie 2022.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Cursurile vor fi predate, se pare, de actorii ruși Alexander Kladko, Alexander Cherkashin și Daria Jurgens, care au apărut în filmul iconic din 2000 „Brat 2 (Fratele 2)“.

Proiectul Helpdesk Media – organizație rusă antirăzboi – a precizat că cel puțin 23 de persoane au aplicat pentru acest program până luni, 3 iulie, adăugând că studenții vor trebui să lucreze în Mariupol timp de trei ani după terminarea programului.

Sub ocupație rusă din mai 2022

Forțele rusești au capturat Mariupolul după ce ultimii soldați ucraineni rămași în orașul portuar, în vastul combinat siderurgic Azovstal, s-au predat în mai 2022, punând capăt asediului brutal al trupelor ruse.

Orașul, care avea o populație de aproximativ 400.000 de locuitori înainte de război, a fost aproape complet distrus de lupte, iar autoritățile ruse s-au lăudat de atunci cu eforturile lor de a-l reconstrui.

În vara anului trecut, guvernatorul Sankt Petersburgului, Alexander Beglov, a semnat un acord prin care a stabilit o relație de oraș înfrățit cu Mariupolul.

Institutul de Stat de Artă Teatrală din Rusia este cea mai veche școală de teatru din țară, înființată în 1779.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

nobositu   •   04.07.2023, 23:44

cat CINISM , al regimului NEO_NAZIST ruSS,....asa au fost dintotdeauna de fapt ruSSi

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI