„La ultimul control efectuat, în anul 2017, s-a constatat că spitalul funcţiona fără a deţine autorizaţie de securitate la incendiu. A fost aplicat un avertisment, întrucât Legea 307 a prorogat termenul de obţinere a acestui document, urmând să intre în legalitate. La acest moment nu au fost înaintate documentele necesare autorizării”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan.
Conform acesteia, incendiul a fost stins, dar pompierii verifică dacă au rămas focare, pentru a le lichida.
„Incendiul a fost lichidat. Urmează să se stabilească cauza incendiului. Pagubele urmează a fi stabilite. Deocamdată se verifică dacă mai sunt mici focare care trebuie stinse”, a precizat Silvia Bolohan.
În cursul nopţii de marţi spre miercuri, pompierii au intervenit mai bine de şase ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit la etajul şase al Institutului de Boli Cardiovasculare „I.M.Georgescu”, 18 pacienţi fiind evacuaţi de urgenţă şi transferaţi la Spitalul „C.I.Parhon”, care se află în aceeaşi clădire, precum şi la Spitalul „Sf. Spiridon”.
FOTO – Facebook.com
CITEȘTE ȘI… ANALIZĂ. Ce opțiuni are Trump în Siria, după ce a promis o reacție în 48 de ore. Patru scenarii posibile
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro