Concurs anulat de DNA și apoi reluat din același punct
Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași a organizat un amplu concurs de angajare, în vara anului 2019: 93 de posturi de asistente și infirmieri pentru a suplimenta personalul Compartimentului de Îngrijiri Paleative. Sute de candidați s-au înscris pentru posturile respective, însă competiția a fost suspendată după proba scrisă, pe 20 septembrie. „Socola” a anulat atunci concursul după ce DNA Iași a ridicat mai multe documente în urma unor suspiciuni de dare și luare de mită, scria la acel moment Ziarul de Iași. Cercetările nu au fost finalizate nici până astăzi.
Medicul oftalmolog Gabriel Oprișanu, fostului manager al Institutului de Psihiatrie „Socola”, a venit cu ideea organizării concursului. Tot acesta a luat decizia și de reluare a concursului în decembrie. Doar că legea cerea ca noul concurs să fie reluat de la zero, nu să fie continuat cel anulat anterior și să se treacă direct la proba de interviu, așa cum a decis atunci spitalul.
Corpul de Control al Ministerului Sănătății, trimis să analizeze situația de la Iași, a constatat concursul și a solicitat conducerii să-l reia și să anuleze în instantă concursurile anterioare. Managementul institutului de la momentul respectiv a ignorat recomandările. Oricum, oamenii erau deja angajați.
Concediați la două luni de la angajare
Acesta a fost și unul dintre motivele din spatele demiterii de către Ministerul Sănătății a lui Gabriel Oprișanu, numindu-l în locul său pe Bogdan Șaramet, fost subprefect de Iași.
Încă din primele zile ale mandatului, acesta s-a trezit cu proteste din partea celor aproape 90 de angajați de la Paleative care se temeau să nu fie concediați. Deși inițial managerul le-a spus că nu au de ce să își facă griji, pe 30 martie, la nici o lună de la debutul pandemiei COVID-19, când alte țări chemau medicii pensionați să lucreze în spitale din lipsa personalului, Institutul de Psihiatrie „Socola” a concediat toți angajații încadrați în urma concursului.
Într-un răspuns oferit la momentul respectiv pentru Libertatea, juristul unității medicale, Corneliu Prepeliță, a explicat că nu a fost o decizie ușoară, că existau suspiciuni de fraudare a concursului, date de ancheta DNA, și că a existat raportul Corpului de Control care a solicitat anularea întregii proceduri. Motivul principal: costurile prea mari.
„Am constatat o încărcătură bugetară de 97% din total de venituri și cheltuieli. Cu 3% nu poți să supraviețuiești, să plătești restul de cheltuieli necesare supraviețuirii unei unități medicale. Astfel încât, în urma acestei analize, contractele fiind încheiate cu mențiunea că va exista o perioadă de probă de 90 de zile care expiră la începutul lunii aprilie, nu se mai putea amâna luarea acestei decizii”, a spus, în martie 2020, pentru Libertatea, Corneliu Prepeliță.
Salariații se întorc la spital, doi ani mai târziu
Istoria concursului nu s-a încheiat însă în martie 2020. La scurt timp după ce au fost concediați, angajații au început să dea în judecată Institutul de Psihiatrie. La mijlocul lunii martie anul acesta s-au dat și ultimele decizii, definitive, ale instanțelor. 70 dintre angajații care au dat în judecată unitatea medicală au câștigat și trebuie reîncadrați în funcție, a confirmat conducerea spitalului.
Posturile au rămas neocupate, fiindcă nu s-au făcut angajări suplimentare în pandemie, dar rămâne problema banilor pe care trebuie să îi plătească unitatea medicală: 7,8 milioane de lei.
„S-a procedat la reintegrarea salariaților pe posturile avute anterior. Pentru toți cei 70 de contestatari s-a dispus plata cheltuielilor de judecată, plata unor daune morale și plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale pe care le-ar fi avut dacă nu ar fi fost concediați”, a precizat Cristina Dobre, actualul manager al institutului.
Suma de peste 7,8 milioane de lei trebuie plătită obligatoriu din veniturile proprii ale spitalului și nu poate fi acoperită din decontarea serviciilor medicale (contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate) sau orice altă formă de suplimentare bugetară de la Ministerul Sănătății.
Ca să facă rost de bani, managerul Cristina Dobre vrea ca banii să fie plătiți de foștii manageri care au pus la cale concursul și apoi i-au dat pe oameni afară. De altfel, și raportul Corpului de Control conține această recomandare: „recuperarea prejudiciului de la persoanele care se face vinovate de această situație”.
Ce spun foștii manageri: „Mă bucur că am scăpat de acolo”
Libertatea i-a contactat și pe foștii manageri ai Institutului. Gabriel Oprișanu a spus că decizia instanței arată că „oamenii au câștigat un concurs corect”, iar eroarea ar fi a celor care l-au urmat la conducere și care „au luat această decizie complet ilegală de a-i concendia”.
„Instanța s-a pronunțat, dacă nu era un concurs corect, nu ar fi câștigat. Ce să mai spun? Eroarea a fost a celor care au luat această decizie, după cum au spus și oamenii, pe bună dreptate. Deficitul de personal de la Socola este foarte mare de atunci, de aceea am și vrut să angajăm la Paleative, să fim în conformitate cu reglementările impuse de Ministerul Sănătății”, a declarat Gabriel Oprișanu.
„Nu îmi dau seama care au fost interesele și ce s-a întâmplat cu Corpul de Control de a luat acea decizie, deși aveam toate aprobările de la minister. Pentru mine Socola e un subiect închis, mă bucur că am scăpat de acolo”.
Gabriel Oprișanu, fost manager „Socola”:
Bogdan Șaramet, cel care a semnat deciziile de concediere ale angajaților, spune că s-au făcut demersuri pentru a-i putea transfera pe angajații dați afară la alte unități medicale înainte de a lua decizia încheierii contractelor. O operațiune care nu a avut succes. Acesta a mai precizat pentru Libertatea că decizia de a-i concedia nu a fost una ușoară, dar că a fost obligat de raportul Corpului de Control.
„Eu nu pot să spun cine se face vinovat. Rapoartele făcute de Corpul de Control există, pot fi consultate. Este o situație de neînțeles: un organ de control al ministerului spune un lucru care trebuie să fie implementat, iar în instanță ne trezim cu o altă hotărâre judecătorească. Vă dați seama că eu nu am dat afară acei oameni pentru că am vrut sau că a fost ceva personal”, a declarat Bogdan Șaramet pentru Libertatea.