Din imagini se observă cum în camera respectivă mobilierul este rupt, iar într-o scrumieră de pe masă sunt stinse mai multe țigări. În acest timp, pe aragazul din oficiu, într-o oală de ciorbă sunt fierte trusele medicale care ar trebui sterilizate.

Cu toate acestea, reprezentanții instituției susțin că aceasta ar fi doar o etapă în procesul de dezinfectare. „Fierberea pe aragaz, se face într-o oală înainte de începerea procedurii de sterilizarea. După ce sunt spălate în oală, se șterg frumos şi se pun în soluţii dezinfectante, se mai pregătesc apoi şi se duc la sterilizare. Acesta este procesul la noi! Şi dumneavoastră, acasă, dacă aveţi un obiect murdar îl spălaţi, îl puneţi într-un vas cu apă caldă şi fierbeţi puţin. Dar asta se întâmplă doar când un obiect este foarte murdar, pentru că nu poate fi pus în soluţii dezinfectante aşa”, a declarat Ştefan Stănculescu, managerul spitalului.

Şi directorul medical susţine acelaşi lucru. ”O dată pe lună pentru a evita…pentru o măsură de protecţie în plus se fierb trusele după ce se curăţă după care ele se reintroduc . Unde se fierb, aici? Ele nu se fierb aici. Se fierb în oficiu după care …Se face o pregătire. Este o măsură în plus de precauţie şi după ce s-a dezinfectat pentru că pe trusele de inox se depune calcar”,  a declarat Carmen Grigoriu.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Olt a trimis corpul de control să facă verificări, iar în urma acestora, Gabriela Gogiu, purtător de cuvânt al DSP Olt a anunțat că s-a decis interzicerea fierbierii cutiilor de instrumentaj, respectarea procedurilor de decontaminare curățare dezinfecție a instrumentarului în vederea sterlizării, verificarea respectării de comportamentul de prevenire a infecției asociate de către personal și interzicea fumatului în incinta și în curtea unității sanitare.  Totodată, personalul din compartimentul de prevenire a fost avertizat pentru neverificarea aplicării procedurilor .

 
 

Urmărește-ne pe Google News