2 comentariiDavid Vine a denumit-o „Insula rușinii” în cartea sa, „The Secret History of the US Military Base on Diego Garcia”. Iar autorul răsucește cuțitul în rana care și astăzi sângerează afirmând că locul este „o rămășiță fantomatică a societății care a fost acolo de aproape 200 de ani”.
Diego Garcia este una dintre cele aproximativ 60 de insule care alcătuiesc Arhipelagul Chagos. Sau, pentru a înțelege mai bine rândurile ce urmează, Teritoriul Britanic al Oceanului Indian (Biot).
Este ultima colonie înființată de Marea Britanie, prin separarea acesteia de Mauritius în 1965. Este situată la jumătatea distanței dintre Africa de Est și Indonezia.
Pentru că nu a primit aprobarea să fotografieze sau să filmeze insula, Alice Cuddy a încercat să exprime ceea ce a văzut pe insulă. „Prima imagine îți oferă un tablou perfect: este un paradis al vegetației luxuriante și al plajelor cu nisip alb, înconjurat de ape albastre cristaline”, este descrierea făcută de jurnalist. Singura problemă o reprezintă rechinii, existând avertismente la fiecare pas despre prezența acestora în ape.
Marea Britanie și SUA au interzis vizitele pe insula Diego Garcia
Diego Garcia nu este o destinație turistică. Este strict interzisă pentru majoritatea civililor, fiind locul unei baze militare înconjurate de secretomanie a Marii Britanii și SUA.
Chiar dacă despre prezența insulei s-a tot discutat de-a lungul istoriei, evenimentele petrecute sub pecetea tăcerii și declarațiile în contradictoriu ale responsabililor au învăluit locul în zvonuri, mituri și mistere.
Pentru a obține acces pe insulă, BBC s-a luptat luni de zile. „Este inamicul”, glumește un ofițer de securitate privată în timp ce mă întorc în camera mea într-o noapte pe Diego Garcia, numele meu evidențiat cu galben pe o listă pe care o ține”, subliniază jurnalista de la BBC primirea pe care a avut-o pe insulă.
„Diego Garcia. Footprint of Freedom”, este prima imagine care îți sare în ochi pe insulă. Libertatea pare însă că are propriul ei concept pe insulă. Reporterul BBC și avocații au fost păziți în permanență, pe parcursul celor 5 zile, de o companie de securitate. Steagurile SUA și a Regatului Unit te întâmpină pe toată suprafața insulei. Influențele celor două țări produc un contrast imediat observat de jurnalistul BBC.
În timp ce teritoriul este administrat de la Londra, majoritatea personalului și resurselor de acolo se află sub controlul SUA. Acordurile semnate în 1966 au închiriat insula SUA pentru 50 de ani inițial, cu o posibilă prelungire pentru încă 20 de ani. Aranjamentul a fost reînnoit și urmează să expire în 2036.
„În terminal, există o ușă decorată cu imprimeu union jack și pereți atârnați cu fotografii ale unor figuri importante britanice, inclusiv Winston Churchill. Pe insula însăși, zăresc mașini de poliție britanică și un club de noapte numit Brit Club, cu sigla bulldog. Trecem pe lângă drumuri numite Britannia Way și Churchill Road. Dar mașinile circulă pe dreapta, așa cum se întâmplă în SUA.
Suntem conduși într-un autobuz galben strălucitor care amintește de un autobuz școlar american. Dolarul american este moneda acceptată, iar prizele de curent sunt americane. Mâncarea oferită nouă pentru cele cinci zile include „tater tots” – o garnitură populară americană cu cartofi prăjiți – și biscuiți americani, similari celor britanici”, precizează autorul reportajului.
Eforturile lui Alice Cuddy survin într-un context mai amplu. Pe lângă dorința guvernului din Mauritius de a primi înapoi arhipelangul și, inclusiv, insula Diego Garcia, locul are în spate o poveste tristă.
Diplomat britanic despre oamenii de pe Diego Garcia: „Sunt câțiva Tarzani”
La sfârșitul anilor 60, când insula a devenit bază militară, locuitorii au fost evacuați din casele lor fără să li se comunice de ce. Aceștia au fost împrăștiați în zonele sărace din Mauritius și Seychelles. În prezent, se fac eforturi mare pentru ca cele 200 de familii să fie relocate pe insula Diego Garcia.
Faptele istorice arată că în momentul în care Marea Britanie a preluat controlul asupra Insulelor Chagos – Diego Garcia este cea mai sudica – din fosta colonie britanică Mauritius, a căutat să-și evacueze rapid populația de peste 1.000 de oameni pentru a face loc bazei militare.
Oamenii sclavi au fost aduși în Insulele Chagos din Madagascar și Mozambic pentru a lucra la plantațiile de cocos sub dominația franceză și britanică. În deceniile următoare, ei și-au dezvoltat propria limbă, muzică și cultură.
Un memoriu al Ministerului de Externe britanic din 1966 spunea că scopul planului său „era să obținem niște pietre care vor rămâne ale noastre; nu va exista populație indigenă în afară de pescăruși”.
Un diplomat britanic a răspuns, în acel moment, că insulele găzduiesc doar „câțiva Tarzani ale căror origini sunt obscure și, sperăm, că sunt dorite în Mauritius”.
Un alt document guvernamental spunea că insulele au fost alese „nu doar pentru locația lor strategică, ci și pentru că nu aveau, în toate scopurile practice, nicio populație permanentă”.
Nu există zboruri comerciale, accesul se face doar cu barca
Diego Garcia, care se află la aproximativ 1.600 km de cea mai apropiată zonă de uscat, figurează pe listele celor mai îndepărtate insule ale lumii. Nu există zboruri comerciale și pentru a ajunge acolo pe mare necesită răbdare, mult tact și nerv. Permisele pentru bărci se acordă doar pentru insulele exterioare ale arhipelagului și pentru a permite trecerea în siguranță prin Oceanul Indian.
Pentru a intra pe insulă ai nevoie de un permis, acordat doar persoanelor cu legături la structura militară sau la autoritatea britanică care conduce teritoriul. Pentru a înțelege cât mai bine cât de mare este reușita jurnalistului BBC Alice Cuddy, reporterii au fost interziși pe insulă din momentul în care a intrat sub Marea Britanie.
Și când s-a obținut accesul pe insulă, prin care legală, avocații guvernului britanic au introdus o contestație legală pentru a încerca să blocheze BBC și chiar și atunci când permisiunea a fost acordată în urma unei hotărâri a Curții Supreme din teritoriu, SUA s-au opus ulterior, spunând că nu vor oferi hrană, transport sau cazare tuturor. Asta e valabil pentru toți cei care încearcă să ajungă pe insulă pentru caz – inclusiv judecătorul și avocații.
Insula, care este administrată de la Londra, se află în centrul unei dispute teritoriale de lungă durată între Marea Britanie și Mauritius. Negocierile dintre cele două părți s-au intensificat în ultimele luni. Însă în legătură cu insula un cuvânt important îl au și SUA. „Notele schimbate între cele două guverne în această vară, văzute de BBC, sugerau că ambele erau extrem de preocupate de admiterea oricărei mass-media lui Diego Garcia”, subliniază Alice Cuddy.
„După cum s-a discutat anterior, Statele Unite sunt de acord cu poziția HMG (n.red. Guvernul Majestății Sale) conform căreia ar fi de preferat ca membrii presei să observe audierea virtual de la Londra, pentru a minimiza riscurile la adresa securității Facilității”, a afirmat, într-o notă trimisă omologilor britanici, Guvernul SUA.
„Când mi s-a acordat în sfârșit permisiunea de a petrece cinci zile pe insulă, a venit cu restricții stricte. Acestea nu au acoperit doar raportarea instanței. S-au extins și la mișcările mele pe insulă și chiar și la interdicția de a raporta care sunt restricțiile reale. Solicitările de modificări minore ale permisului au fost respinse de oficialii britanici și americani”, notează în materialul publicat în BBC jurnalistul.
SUA și Marea Britanie au ajuns să împartă insula în urma afacerii „Polaris”
Insula Diego Garcia a ajuns să fie împărțită de americani și britanici în urma unei afaceri mai mari. Îngrijorate că își pierd puterea și rămâne fără baze militare în lume, SUA au făcut o înțelegere cu Marea Britanie, iar pactul a cuprins și insula.
Diego Garcia era o insulă desconsiderată de marile puteri militare, dar a devenit „candidatul principal” din cauza populației sale relativ mici și a locației strategice din mijlocul Oceanului Indian.
Pentru Marea Britanie a fost o șansă de a menține legături militare strânse cu SUA, chiar și doar cu o „prezență simbolică britanică” acolo – dar a existat și o motivație financiară. SUA au fost de acord cu o reducere de 14 milioane de dolari la achiziționarea de către Regatul Unit a rachetelor nucleare Polaris, ca parte a acordului secret asupra insulelor.
În 1967, a început evacuarea tuturor locuitorilor din insulele Chagos. Toate vietățile de pe insulă, inclusiv animalele de companie, au fost adunate și ucise. Chagossienii au descris că au fost transportați pe nave de marfă și duși în Mauritius sau Seychelles.
Chagonisienii nu și-au pierdut speranța că vor reveni pe pământurile care le aparțin
Regatul Unit a acordat cetățenia unor chagosieni în 2002, iar mulți dintre ei au venit să locuiască în Marea Britanie.
În mărturia dată Curții Internaționale de Justiție ani mai târziu, Liseby Elysé, un chagossian, a spus că oamenii din arhipelag au trăit o „viață fericită” căreia „nu-i lipsea nimic” înainte de expulzări.
„Într-o zi, administratorul ne-a spus că trebuie să ne părăsim insula, să ne părăsim casele și să plecăm. Toți oamenii erau nefericiți. Dar nu am avut de ales. Nu ne-au dat niciun motiv”, a spus ea. „Nimeni nu și-ar dori să fie dezrădăcinat de pe insula unde s-a născut, să fie dezrădăcinat ca animalele”.
Chagosienii au luptat ani de zile pentru a se întoarce pe pământ.
Mauritius, care a câștigat independența față de Regatul Unit în 1968, susține că insulele sunt proprii și cea mai înaltă instanță a Națiunilor Unite a decis, într-un aviz consultativ, că administrarea teritoriului de către Regatul Unit este „ilegală” și trebuie să se încheie.
Acesta a spus că Insulele Chagos ar trebui să fie predate Mauritius pentru a finaliza „decolonizarea” Marii Britanii.
Clive Baldwin, consilier juridic senior la Human Rights Watch, spune că „deplasarea forțată a chagossienilor de către Regatul Unit și SUA, persecuția lor pe motive de rasă și prevenirea continuă a întoarcerii lor în patria lor echivalează cu crime împotriva umanității”.
„Acestea sunt cele mai grave crime de care poate fi responsabil un stat. Este o crimă colonială continuă, atâta timp cât îi împiedică pe chagosieni să se întoarcă acasă.”
Guvernul Regatului Unit a declarat anterior că nu are „nicio îndoială” cu privire la revendicarea sa asupra insulelor, care se aflau „sub suveranitate britanică continuă din 1814”.
Cu toate acestea, în 2022, a fost de acord să deschidă negocieri cu Mauritius cu privire la viitorul teritoriului, ministrul de Externe de atunci James Cleverly afirmând că dorește „rezolvarea tuturor problemelor restante”.
La începutul acestei luni, guvernul a anunțat că șeful de cabinet al fostului prim-ministru Tony Blair, Jonathan Powell, care a jucat un rol central în negocierea acordului de Vinerea Mare din Irlanda de Nord, a fost desemnat să negocieze cu Mauritius asupra insulelor.
Într-o declarație, noul ministru de externe David Lammy – care a criticat guvernele anterioare pentru că au „ignorat de ani de zile opiniile” diferitelor organisme ONU asupra insulelor – a declarat că Regatul Unit se străduiește „să ajungă la o înțelegere care să protejeze interesele Marii Britanii și ale noastre. parteneri”, subliniind necesitatea de a proteja „funcționarea pe termen lung, sigură și eficientă a bazei militare comune Regatul Unit/SUA”.
Matthew Savill, director de științe militare la principalul grup de gândire al apărării din Regatul Unit, Rusi, spune că Diego Garcia este o bază „enorme de importantă”, „din cauza poziției sale în Oceanul Indian și a facilităților pe care le are: port, depozit și aerodrom”.
De ce este importantă insula Diego Garcia pentru SUA și Marea Britanie
SUA și Marea Britanie se opun repopulării insulei și oricărei vizite nedorite din cauza aspectelor militare. Echipamentele de pe insula Diego Garcia au alimentat bombardierele americane B-2 care zburaseră din SUA pentru a efectua primele lovituri aeriene asupra Afganistanului după atacurile din 11 septembrie. În timpul „războiului împotriva terorii” care a urmat, insula a reprezentat un loc de un aeronavele au atacat direct Afganistan și Irak.
Baza este, de asemenea, una dintre „numărul extrem de limitat de locuri disponibile la nivel mondial pentru reîncărcarea submarinelor” cu arme precum rachetele Tomahawk. SUA au poziționat acolo o cantitate mare de echipamente și magazine pentru situații neprevăzute.
Walter Ladwig III, lector superior în relații internaționale la Kings College din Londra, este de acord că baza îndeplinește „o mulțime de roluri importante” – dar că „există acest nivel de secret care pare să depășească ceea ce vedem în alte locuri”.
Zvonurile au circulat de mult cu privire la utilizările lui Diego Garcia, inclusiv că acesta a fost folosit ca un loc „negru” al CIA – o facilitate folosită pentru a găzdui și a interoga suspecții de terorism.
Guvernul Regatului Unit a confirmat în 2008 că zborurile de predare care transportau suspecți de terorism au făcut un popas pe insulă în 2002. Declarația a survenit după ani de asigurări că nu au făcut-o.
„Deținuții nu au părăsit avionul, iar guvernul SUA ne-a asigurat că niciun deținut american nu a fost reținut vreodată pe Diego Garcia. Investigațiile americane nu arată nicio înregistrare a vreunei alte predări prin Diego Garcia sau orice alt teritoriu de peste mări sau prin Regatul Unit însuși de atunci”, a declarat, chestionat în Parlamentul britanic, secretarul de externe David Miliband.
În aceeași zi, fostul director CIA, Michael Hayden, a declarat că informațiile „furnizate anterior cu bună-credință” Marii Britanii despre zborurile de predare – care afirmă că nu au aterizat niciodată acolo – „s-au dovedit a fi greșite”.
„Niciunul dintre acești indivizi nu a făcut vreodată parte din programul de interogare a terorismului de mare valoare al CIA. Unul a fost în cele din urmă transferat la Guantanamo, iar celălalt a fost returnat în țara natală. Acestea au fost operațiuni de predare, nimic mai mult”, a spus el, în timp ce a negat informațiile potrivit cărora CIA ar fi avut o unitate de deținere a lui Diego Garcia.
Ani mai târziu, Lawrence Wilkerson, șeful de cabinet al fostului secretar de stat american Colin Powell, a declarat pentru Vice News că surse din serviciile de informații i-au spus că Diego Garcia a fost folosit ca un loc „unde oamenii erau găzduiți temporar și interogați din când în când”.
Guvernanții insulei i-au cerut jurnalistei să le dea un „feedback”
În încheiere, reporterul BBC susține că nu a avut voie să se apropie de niciuna dintre zonele militare din Diego Garcia.
După ce a părăsit insula, a primit un e-mail prin care i s-a mulțumit pentru șederea secretă și i s-a cerut un „feedback” (n.red. părere/recenzie). „Vrem ca fiecare oaspete să experimenteze nimic mai puțin decât o experiență primitoare și confortabilă”, i s-a transmis de la baza militară.
Înainte de a se îmbarca în avion, „pașaportul meu a fost ștampilat cu stema teritoriului. Motto-ul său este: „In tutela nostra Limuria”, adică „Limuria este în sarcina noastră” – o referire la un continent mitic pierdut în Oceanul Indian”, subliniază Alice Cuddy.
Un continent care nu există pare un simbol potrivit pentru o insulă al cărei statut legal este pus la îndoială și pe care puțini, de când au fost expulzați chagosienii, au fost lăsați să o vadă.