Autoritățile elene vor să înăsprească controalele în mai multe insule, fiind temeri că antreprenorii locali nu respectă măsurile sanitare, cum ar fi distanțarea socială între mese sau numărul celor primiți în cluburi.

„În timp ce hotelurile și unitățile de cazare de tip familial implementează protocoalele, există mai multă aglomerație decât ne-am dori să vedem în baruri, în special în rândul tinerilor, așa că încercăm să ne asigurăm că un anumit echilibru este păstrat”, a declarat Haris Theoharis, ministrul grec al turismului.

Un număr de 186 de polițiști au fost trimiși la Mykonos, față de 56, câți au fost staționați acolo în aceeași perioadă a anului trecut.

Joi, încă 30 de polițiști și alți oficiali de securitate și agenți sub acoperire au fost trimiși la Ios, insula cicladică lungă de aproape 11 kilometri, populară printre turiștii mai tineri, atrași de barurile, discotecile și cluburile sale rock.

Adjunctul ministrului grec al protecției civile, Nikos Hardalias, a declarat că Mykonos și Ios se află la „un pas” de restricții suplimentare și că situația de pe insulele Zakynthos, Tinos, Lefkada, Santorini, Paros și Rhodos este, de asemenea, îngrijorătoare.

13 insule grecești, pe lista zonelor în care nu sunt recomandate călătoriile

Cu o zi în urmă, Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Boliloc (ECDC) a marcat cu roșu închis, pe harta răspândirii COVID-19, un număr de 13 insule. Asta înseamnă că orice călătorie neesențială în această perioadă spre și dinspre această regiune este descurajată.

Harta situației epidemiologice pentru COVID-19, raportată în ultimele două săptămâni în țările UE Foto: ECDC

Ratele de infecție au crescut în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani – majoritatea testelor fiind asimptomatice într-o țară care, până în prezent, a înregistrat peste 485.000 de cazuri confirmate de coronavirus și aproape 13.000 de decese prin COVID-19.

O lovitură pentru turism, care începuse să recupereze din terenul pierdut

Spre deosebire de restul Europei, industria de vacanță a Greciei s-a descurcat relativ bine în cele 10 săptămâni de la deschiderea destinațiilor populare, hotelierii raportând o creștere notabilă a rezervărilor de la călătorii europeni și americani.

Sosirile au crescut cu 130% începând cu anul trecut, când națiunea dependentă de turiști a înregistrat o scădere de 75% a numărului de vizitatori. Cu toate acestea cifrele sunt cu mult mai mici față de 2019, când Grecia a atras un record de 33,1 milioane de oameni. Veniturile din turism luna trecută au crescut cu „mai mult de 400% comparativ cu luna iunie a anului trecut”, a spus Theoharis.

„Am recuperat terenul pierdut. Aproximativ 140.000 de vizitatori din Marea Britanie au venit aici începând din 19 iulie. Vin în număr mare, deși mai este ceva de parcurs. Marea Britanie este o piață importantă”, a mai afirmat acesta.

Cu toate acestea, varianta Delta a virusului, extrem de transmisibilă, face aproape imposibilă gestionarea situației.

La începutul acestei luni, autoritățile au fost forțate să impună o carantină de o săptămână și interzicerea muzicii pe insula Mykonos, după ce rata de infectare a crescut.

Miercuri, ministrul pentru protecția cetățenilor, Michalis Chrisochidois, a avertizat că este doar o chestiune de timp înainte ca un blocaj similar să fie pus în aplicare pe Ios.

„Există acum pericolul vizibil ca insula să fie închisă”, a spus el. „Amenzile au fost deja impuse întreprinderilor care nu respectă legea și poliția foarte activă și combativă este trimisă să aplice legea și să asigure aplicarea măsurilor”, a mai explicat acesta.

La rândul său, Theoharis, ministrul turismului, a declarat că insulele pe care Grecia le-a promovat ca fiind „fără COVID”, în urma unei campanii de vaccinare a unor populații întregi, au un sezon mai bun. „Insulele mai mici sunt mai pline decât insulele mai mari”, a spus el.

Țara a vaccinat circa 5 milioane de persoane

Săptămâna aceasta, oficialii greci din domeniul sănătății au anunțat că cinci milioane de oameni au fost vaccinați, însă cifra este sub cea necesară pentru atingerea imunității de turmă. Totuși, este o etapă importantă, au subliniat aceștia.

„Vedem un al patrulea val, dar există o schimbare a tiparului bolii și aceasta necesită o schimbare a mentalității cu privire la modul în care răspundem la aceasta”, a spus Theoharis.

Turismul reprezintă aproape 25% din PIB-ul Greciei, cu unul din cinci locuri de muncă dependente de sector. În iunie, Banca Greciei a prezis că va dura doi până la trei ani până când călătoriile și cheltuielile vor reveni la nivelurile pre-pandemice.

Potrivit băncii naționale, veniturile din acest an nu vor depăși 40% din cele din 2019, când veniturile industriei au atins un nivel istoric de 18 miliarde de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News