Anterior, Iohannis a susținut „intervenția națională” în cadrul dezbaterilor celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, informează presidency.ro.
Șeful statului a spus că „România nu-şi va abandona partenerii cei mai vulnerabili”, făcând referire la tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul României.
„România a fost în prima linie în sprijinirea, într-o manieră multidimensională, a partenerilor vulnerabili din regiune. Astfel, am oferit sprijin substanțial vecinului nostru, Republica Moldova, țara cea mai afectată de război, după, desigur, Ucraina. România nu-i va abandona pe partenerii noștri cei mai vulnerabili care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat președintele.
„Regiunea noastră, zona extinsă a Mării Negre, trebuie să fie protejată împotriva efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei și ale războiului său hibrid și ale interferențelor sale maligne”, a mai spus Iohannis.
„Prin decizia de a pune capăt Iniţiativei privind Exportul de Cereale prin Marea Neagră şi prin atacarea porturilor ucrainene, Rusia amplifică şi mai mult criza alimentară globală. Solicităm încă o dată ca Federaţia Rusă să înceteze blocarea Iniţiativei“, a subliniat liderul de la București.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6În calitate de vecin direct al Ucrainei şi de actor internaţional responsabil şi solidar, România a jucat un rol activ în eforturile globale privind securitatea alimentară. De la începutul războiului, am facilitat livrarea a peste 25,5 de milioane de tone de cereale provenind din Ucraina.
Klaus Iohannis:
Klaus Iohannis a plecat duminică, 17 septembrie, din Sibiu spre SUA, la bordul unui avion privat închiriat de la Global Jet Luxemburg. Preşedintele României participă, în perioada 18-22 septembrie 2023, la Adunarea Generală a ONU.
Foto: Presidency.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro