ISU Arad a făcut publică întâmplarea, pe contul oficial de Facebook al instituției.
„Nu au ars nici Biblia, nici Tricolorul…” este titlul postării pompierilor arădeni, care încep apoi cu concluzia.
„În viață ni se întâmplă
lucruri care nu au o explicație și care ne dau de gândit.
Printr-o astfel de întâmplare au
trecut pompierii arădeni care, în această după-amiază, au
intervenit pentru stingerea unui incendiu la Biserica Ortodoxă din
Gai. Pompierii au forțat ușa, iar după pătrunderea în interior
au constatat că incendiul se manifesta în apropierea altarului.
După o intervenție de aproximativ o oră, incendiul a fost stins.
Ca la finalul oricărui incendiu, au
început să caute elementele care au condus la izbucnirea
incendiului, pentru a stabili cauza probabilă. Pe una dintre mese,
pe care se aflau mai multe obiecte, era o biblie, iar în interiorul
ei un tricolor. Chiar dacă tot ce se afla pe masă era puternic
afectat de incendiu, atât biblia, cât și tricolorul au scăpat ca
prin minune!
Întotdeauna există speranță!”
Sursa foto: ISU Arad