Revenirea lui Piedone la Primăria Sectorului 5 nu a fost deloc o formalitate. Achitat și pus în libertate de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 21 iunie 2023, acesta s-a întors la noul și vechiul birou. Omul politic a fost eliberat de la Penitenciarul Jilava în prezența apropiaților săi.

Demonstrație de loialitate la eliberarea din închisoare

„I-am văzut în fața penitenciarului pe oameni apropiați lui Piedone, precum Chioran, fost șef la Poliția Locală, Pintileasa, Cârlogea, Mănuc și Nicolaidis. Sunt oamenii puși de el în funcții importante și i-au fost mereu alături, și la încarcerare, și acum. Ne-am dat seama de ce va urma”, spun unii angajați din Primărie.

O parte dintre cei enumerați fuseseră schimbați după decizia de condamnare a Curții de Apel București din mai 2022.

Un director i-a făcut plângere penală la DNA

O primă întâmplare, spun angajații, a fost că unele coduri de acces din Primărie, în special cele de pe palierul unde auziseră că urma să revină Piedone, fuseseră schimbate.

Evenimentul a fost amintit într-o plângere penală adresată DNA și de Valerian Sălăvăstru, un director din Primăria Sectorului 5. Despre plângere a scris și Presshub.

Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, după ce l-a învins în turul 2 al algerilor pe Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, după ce l-a învins în turul 2 al algerilor pe Alexandr Stoianoglo

Sălăvăstru, angajat la direcția de taxe și impozite în mandatul lui Daniel Florea, a fost dat afară de Piedone și a revenit la Primărie în mai 2022. Acum era director economic.

A sunat la 112 să nu-i fie luată mașina

Ce se arată în documentul trimis de Sălăvăstru către DNA și intrat în posesia ziarului?

Vineri, pe 23 iunie, la 8 dimineața, a fost așteptat de trei oameni: de un polițist local, de fostul adjunct al Poliției Locale Florin Chioran și de unul dintre nepoții lui Piedone, Viorel Cârlogea, și el la Poliția Locală.

Chioran este cel despre care Libertatea a relatat că a fost condamnat pentru că a condus beat și a doua oară a șofat fără carnet.

„Mi-au spus, verbal, că mașina marca Sandero trebuie predată. O foloseam în baza unor acte administrative legale”, a scris Sălăvăstru. Conform oamenilor din Primărie, el a sunat la 112 și și-a recuperat mașina de serviciu.

Val de schimbări

Un alt angajat din Primărie povestește că, tot vineri, oamenii lui Piedone i-au anunțat pe șefii de la Infrastructură S5 că vor fi schimbați. „I-au transmis asta lui Corbuleanu, cel venit de la Primăria Sectorului 3, de la Negoiță”, spun oamenii.

La Infrastructură a fost schimbat și Consiliul de Administrație. Noul șef a fost numit tot vineri, 23 iunie.  „Și la Piețe l-au anunțat înapoi pe Iliescu, un vechi prieten al lui Piedone. Primarul s-a dus personal la Piața Rahova să se ocupe de asta”, spun oamenii din primărie.

Cazul ce poate răsturna dosarele lui Mario Iorgulescu şi Vlad Pascu. Avocaţii lor aşteaptă decizia judecătorilor
Recomandări
Cazul ce poate răsturna dosarele lui Mario Iorgulescu şi Vlad Pascu. Avocaţii lor aşteaptă decizia judecătorilor

În plus, oamenii din primărie spun că au fost anunțați că vor pleca și PSD-istul Andrei Fecioru de la Salubrizare, și PNL-istul Răzvan Ioniță de la societatea Amenajare Edilitară S5. 

În valul de plecări, a părăsit primăria și Rareș Hopincă, om pe care PSD îl pregătea pentru eventuale alegeri la Primăria Sectorului 5, city manager în ultimele 13 luni.

„Haiducie”

„Au fost câteva zile de haiducie”, afirmă și un alt angajat, care confirmă ce scrie Sălăvăstru.

„Au intrat tot felul de oameni apropiați de Piedone, fără calitate în primărie, care le transmiteau verbal unora să iasă din birou”, spun angajați ai PS5.

„Au fost întrerupte și comunicațiile, internet Wi-Fi și LAN, telefonia fixă și cablul TV. Din spusele unor angajați, ar fi fost dispoziția verbală a domnului Piedone pentru a se bloca operațiunile financiar-contabile, de care chiar eu eram răspunzător. O persoană spune că a și văzut cabluri tăiate”, le-a scris Sălăvăstru procurorilor DNA.

Acesta a menționat că se poate verifica ușor pe camerele de supraveghere veridicitatea celor spuse de el.

„Tuturor li s-a transmis verbal că vor fi schimbați, după care au găsit o soluție legală. Detașarea pentru 6 luni”, povestesc oamenii din Primărie.

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu
Recomandări
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Săptămâna certurilor și înțelegerilor

În timp ce oamenii din Primărie asistă la o încleștare între tabere, partidele fac înțelegeri la nivel înalt.

Luni, „umaniștii” s-au înțeles cu PSD pentru alegerile locale la sectorul 4, unde nepotul lui Piedone, PUSL-istul Iulian Cârlogea, PSD-ista Gabriela Firea și Daniel Băluță au semnat asocierea pentru 2024.

Asta în timp ce, la sectorul 5, PSD și PNL anunțau o alianță care, și după ședințele de Consiliu Local de joi, 29 iunie, arătau o falie între social-democrați și liberali, pe de-o parte și umaniști, de cealaltă.

Apoi, vineri, tot în prezența Gabrielei Firea, Piedone a fost ales președinte executiv al PUSL. Cei doi s-au îmbrățișat și fotografiat.

O săptămână complicată anunță un 2024 complicat

Angajații care nu sunt membri ai niciunui partid privesc cu circumspecție și certurile, și înțelegerile.

„Vedem ce se întâmplă în fața noastră. De exemplu, știe deja toată lumea că Piedone ar vrea mai sus, la Primăria Generală și fiul său, Vlad, la Primăria Sectorului 5”, amintesc oamenii din Primărie.

Și ne gândim simplu: dacă PSD și PUSL se ceartă la sectorul 5, cum s-a întâmplat în ultima săptămână, cum vor face la alegerile pentru Capitală? Fiindcă Piedone la vot le va lua lor din voturi, asta mai puțin dacă va fi candidat comun PSD și PUSL. Și atunci cum își vor împărți posturile, dacă în câteva zile s-au certat pe ele?

Angajat din Primăria Sectorului 5:

Concluzia angajaților? „Până la urmă și până la alegeri ideea e simplă. Momentan, pentru jocuri politice, o Primărie nu mai este funcțională”.

Ziarul l-a contactat pe Cristian Popescu Piedone, însă n-a primit niciun răspuns.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Dima77   •   04.07.2023, 15:50

Asa este cand stapanul revine pe MOȘIE! Pe banii contribuabililor ei isi impart functiile cu salarii de peste 10000 lei pe luna. O fi bine- o fi rau- cine stie

michi   •   04.07.2023, 13:33

Pana nu i se raspunde cu aceeasi moneda, *** nu stie de frica. La fel si progeniturii ...

Acest comentariu a fost moderat pentru: rasism.

motherfucker   •   04.07.2023, 11:22

Ziarul l-a contactat pe Cristian Popescu Piedone, însă n-a primit niciun răspuns. Nici nu o sa primiti vreun raspuns. *** ca sa va raspunda.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Semnul care îți spune că urmează să fii jefuit. Cum acționează hoții și la ce trebuie să fii atent când ajungi acasă
FANATIK.RO
Semnul care îți spune că urmează să fii jefuit. Cum acționează hoții și la ce trebuie să fii atent când ajungi acasă
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Alegeri Republica Moldova, rezultate finale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate finale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Andreea Esca, schimbare șocantă de look. Reacția fanilor (FOTO)
Financiarul.ro
Andreea Esca, schimbare șocantă de look. Reacția fanilor (FOTO)
Val de aer polar peste România. Zona unde temperaturile au scăzut deja la -10 grade pe timp de noapte
Observatornews.ro
Val de aer polar peste România. Zona unde temperaturile au scăzut deja la -10 grade pe timp de noapte
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI