Cursa Ryanair era programată să plece de Otopeni spre Salonic la ora 13:55, însă a fost amânată de cel puțin două ori.
„Sunt pe Otopeni de la 11:00, am zis să vin mai devreme. Cursa Ryanair trebuia să plece la 13:55 spre Salonic. Compania nu a anunțat nimic până la ora 18:00. O persoană a vorbit cu cineva de la companie și a reușit să afle că va decola la 00:25, dar nu este sigur, pentru că depășesc piloții numărul de zboruri”, a declarat Octavian, unul dintre pasageri, pentru Libertatea.
Acesta a spus că după ora 14:00, pe tabelă a apărut o întârziere de o oră și jumătate. Ulterior, întârzierea a fost prelungită cu încă o oră. Și tot așa.
„Sunt vreo 50-60 de oameni aici, sunt și copii mici, și oameni în vârstă. De la Salonic aveam o legătură, însă s-a dus, după întârzierea asta”, a mai spus el.
Într-o reacție pentru ziarul Libertatea reprezentanții Aeroportului Otopeni au transmis că, în momentul de față compania aeriană „nu are un avion pentru a efectua cursa”.
La ora 18:00, un reprezentant al companiei Ryanair s-a prezentat la poarta de îmbarcare unde așteptau pasagerii cursei întârziate și le-a adus sticle de apă și sandvișuri. Acesta le-a spus oamenilor că ora estimată pentru zbor este 00:25.
Peste 800 de zboruri de pe Otopeni au fost anulate sau au avut întârzieri, în ultimele zile.
Cele mai multe s-au înregistrat la Wizz Air (245 de zboruri), Tarom (136), Blue Air (138) şi Ryanair (103), potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro