Furtuna a afectat 20 de tronsoane de cale ferată, după ce zeci de copaci şi stâlpi de beton care susţin linia de contact au căzut pe calea ferată, iar firul de contact care asigură alimentarea locomotivelor cu energie electrică a fost rupt pe zeci de kilometri. Pe tronsonul cuprins între staţiile de cale ferată Golenţi şi Moţăţei, vântul a luat acoperişul unei case şi l-a aruncat pe linia de cale ferată.

„Trenurile au fost oprite temporar, pe parcursul nopţii, în diferite gări, pentru a permite accesul drezinelor pantograf şi intervenţia personalului feroviar, atât cât pentru îndepărtarea copacilor, cât şi pentru repunerea sub tensiune a firului de contact”, a precizat CFR.

Potrivit companiei naționale, trenurile IR 1922 şi IRL 79, care tranzitează regionalele Craiova şi Timişoara și se îndreaptă spre Bucureşti Nord, vor ajunge la destinație cu întârzieri cuprinse între 300 şi 450 de minute, adică peste 5 ore.

De asemenea, Trenul privat 11504, care a plecat din Arad către Bucureşti Nord şi apoi spre litoral, va ajunge în București tot cu peste 300 de minute întârziere, din cauza deranjamentelor între Vălişoara şi Timiş. Pe acest traseu, trenurile circulă cu locomotive diesel.

 
 

Urmărește-ne pe Google News