UPDATE. Sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a traficului feroviar a fost repus în funcţiune, iar redresarea traficului se va face treptat, anunţă reprezentanţii CFR SA.
Pe tronsonul Buftea-Periş încă se circulă la cale liberă, potrivit CFR Călători, cu timpi de mers suplimentari, dar se estimează că în aproximativ o oră şi jumătate se va reintra în grafice.
Cel puţin 15 trenuri care ar fi urmat să sosească sau să plece, joi dimineaţă, din Gara de Nord din Bucureşti au întârzieri de până la 180 de minute. La această oră sunt trenuri care staționează la Periș, de exemplu, și de două ore și jumătate, garnituri care trebuie să ajungă în Gara de Nord, potrivit Digi24.
Întârzieri mari ale trenurilor în Gara de Nord, miercuri dimineața
Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR Infrastructură: Întârzierile sunt cauzate de niște lucrări ale furnizorului local de energie electrică. În urma acestor intervenții, a fost afectat sistemul de alimentare al instalațiilor de semnalizare feroviară și de siguranță a traficului. Circulaţia trenurilor se desfăşoară în cursul dimineţii în condiţii speciale, de tip cale liberă, până la finalizarea lucrărilor de repunerea în funcţie a sistemului de de semnalizare şi de siguranţă a traficului a traficului. Trenurile de călători care tranzitează staţiile Bucuresti Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti vor înregistra întârzieri la sosire şi la plecare din staţii, deoarece pe toată perioada intervenţiei se diminuează capacitatea secţiilor de circulaţie şi se prelungesc timpii de mers.
Pentru sosiri sunt afectate: Trenul IR 1924 care sosește de la Arad are 180 de minute întârziere, trenul IR 12401 de la Chișinău a înregistrat întârzieri de 165 de minute, trenul R 7032 de la Urziceni are 180 de minute de întârziere, trenul IR 12668 de la Iași are acumulate întârzieri de 180 de minute, trenul IR 10642 de la Cluj Napoca are 150 de minute de întârziere.
Citește și
Ungaria retrage sprijinul pentru aderarea României la OECD. Motivul: situația Liceului Romano-Catolic din Tg. Mureș
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro