În acest context, compania aeriană WizzAir cere măsuri imediate pentru remedierea deficienţelor în controlul traficului aerian din Europa, care ar fi afectat de fenomene meteorologice multiple şi simultane, ridicând mari probleme în gestionarea volumul de trafic aerian.
Pe de altă parte, guvernul României îi sfătuiește pe pasagerii români afectați de întârzierea sau anularea zborurilor să ceara despăgubirile prevăzute de regulamentele europene în aceste situații.
Ce spune Wizz Air despre numărul mare de zboruri întârziate sau anulate din ultimele zile
Reprezentanţii Wizz Air transmit că operaţiunile companiei, ca şi ale altor companii aeriene, au fost afectate de problemele de gestionare a sloturilor aeroportuare, cauzate de „fenomene meteorologice multiple şi simultane care au avut loc în întreaga Europă” și care „au afectat capacitatea autorităţilor de control al traficului aerian şi a Eurocontrol de a gestiona volumele de trafic la nivelul întregii industrii, ceea ce a condus la întârzieri şi anulări majore în întreaga industrie aeriană europeană”, precizează Wizz Air, într-un comunicat preluat de News.ro.
„În ultimele câteva zile, spaţiul aerian european a fost grav afectat ca urmare a problemelor de gestionare a sloturilor aeroportuare, cauzate de fenomene meteorologice multiple şi simultane care au avut loc în întreaga Europă. Aceste fenomene au afectat capacitatea autorităţilor de control al traficului aerian şi a Eurocontrol de a gestiona volumele de trafic la nivelul întregii industrii, ceea ce a condus la întârzieri şi anulări majore în întreaga industrie aeriană europeană. Aceste evenimente au afectat operaţiunile Wizz Air, precum şi operaţiunile altor companii aeriene, în întreaga Europă. Numai în data de 26 iunie, spaţiul aerian european a înregistrat aproximativ 450.000 de minute de întârziere, dintre care 360.000 din cauza condiţiilor meteorologice, cu întârzieri semnificative de peste 3 ore. Reţeaua Wizz Air a suferit în ultimele patru săptămâni peste 30.000 de minute suplimentare de întârziere în ceea ce priveşte alocarea sloturilor aeroportuare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a acestei situaţii extraordinare”, transmit reprezentanţii Wizz Air.
Compania aeriană susţine că aceste probleme se află în afara controlului companiei, despre care afirmă că „a fost pregătită să asigure pasagerilor săi operaţiuni de vară fără probleme; cu toate acestea, sistemul de control al traficului aerian pare să se confrunte cu probleme semnificative în această vară”.
„La nivel de industrie, suntem obligaţi să înaintăm aceste probleme autorităţilor relevante de gestionare a traficului aerian, inclusiv Eurocontrol, pentru a ne asigura că sunt puse în aplicare măsuri de atenuare adecvate, pentru a minimiza perturbările. Ca întotdeauna, Wizz Air îşi va informa pasagerii care au rezervat direct cu compania aeriană cu privire la orice modificări de program prin SMS şi e-mail. Wizz Air recomandă pasagerilor să facă rezervări direct pe site-ul sau în aplicaţia sa pentru a se asigura de actualizări în timp util ale orarului de zbor şi de asistenţă directă pentru clienţi. În cazul în care pasagerii au făcut rezervări prin agenţii online de turism (OTA) şi alte părţi terţe, aceştia trebuie să verifice starea zborului lor şi să solicite modificările necesare prin intermediul agenţiei respective”, precizează reprezentanţii operatorului aerian low-cost.
Wizz Air subliniază că această problemă afectează mai multe companii aeriene şi, prin urmare, capacităţile hoteliere din întreaga Europă pot fi limitate.
„Wizz Air face tot posibilul pentru a găzdui cât mai mulţi pasageri, dar, în cazul în care partenerii noştri externi nu pot sprijini toate cererile din cauza lipsei de camere disponibile, pasagerilor li se poate cere să îşi rezerve singuri cazarea. Pasagerii pot fi siguri că vor putea solicita rambursarea cheltuielilor suportate, într-o sumă rezonabilă, prin intermediul site-ului oficial al Wizz Air”, conchid reprezentanţii companiei.
Guvernul le recomandă românilor să ceară despăgubiri companiilor, pentru întârzieri sau zboruri anulate
În acest context, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, i-a îndemnat, vineri, pe românii afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii pentru a solicita despăgubiri companiilor, subliniind că Executivul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti, informează Agerpres.
Întrebat dacă Guvernul poate interveni în vreun fel în cazul companiei Wizz Air care a anulat zboruri şi are alte multe întârziate, Constantin a răspuns:
„Guvernul monitorizează şi este informat despre acele zboruri dacă au legătură, dacă apelează la aeroporturi româneşti, este şi normal să se întâmple aşa, dar vorbim despre o companie privată. Poate ar trebui să ne amintim de o campanie de conştientizare a statutului nostru european: «Sunt cetăţean european şi am drepturi» – era supratitlul acelei campanii. Românii care sunt, din nefericire, afectaţi – este şi perioadă de vacanţă şi concedii, de întârzieri sau anulări de zboruri de la orice companie – au dreptul şi pot deschide diverse litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii. Da, monitorizarea există, dar ce măsuri pot fi luate de către statul român, mai mult decât ce v-am spus, nu ştiu”.