Intel l-a angajat în decembrie pe Raja Koduri, fostul arhitect de tehnologii din cadrul diviziei Radeon a Advanced Micro Devices (AMD). De asemenea, Intel are peste 102 de locuri de muncă în domeniul cipurilor grafice disponibile în acest moment.
Bătălia cu Nvidia
Potrivit sursei citate, proiectul are numele de cod Arctic Sound și inițial țintea utilizarea cipurilor grafice în centre de date. Însă acesta ar fi fost spart recent în două grupuri distincte, respectiv unul dedicat streamingului video din cadrul centrelor de date și altul destinat jocurilor.
Primele plăci video cu cipuri grafice Intel ar urma să apară abia în 2020.
Pe de o parte, mișcarea relevă reintrarea Intel într-un domeniu pe care l-a părăsit la finele anilor 90 deoarece avea o tehnologie învechită.
Pe de altă parte, Intel dorește să conteste superioritatea Nvidia în domeniul gamingului, aceasta din urmă având o cotă de piață de 66,3 % la nivel mondial. Ținta ar fi ca Intel să prevină ca Nvidia să ajungă un monopol pe domeniul cipurilor grafice, tot așa cum Intel a ajuns în domeniul procesoarelor de calculatoare.
Diversificarea surselor, marea provocare
De asemenea, Intel dorește să își diversifice sursele de venituri. În acest moment, circa jumătate din veniturile sale vine din piața calculatoarelor, însă aceasta se tot micșorează. Iar Intel primește tot mai multe vești proaste, căci Apple ar urma la rândul său să renunțe la o parte a procesoarelor Intel de pe linia de laptopuri MacBook.
Reorientare spre noile tehnologii
Intel s-a reorientat deja spre centre de date și industria auto, prin achiziția companiei israeliene Mobileye cu 15 miliarde de dolari, derulată anul trecut. Intel vrea ca cipurile sale să fie folosite în tehnologiile viitoare, atât în cadrul ”internetului lucrurilor”, cât și a mașinilor autonome, după ce a ratat total sectorul smartphone-urilor în ultimii zece ani.
Dar nici piața gamingului nu este de lepădat, din moment ce aceasta cunoaște un adevărat boom. Concomitent, cipurile grafice sunt utilizate la ”minarea” de monede virtuale. Aici cipurile grafice produse de Nvidia și AMD sunt la concurență cu cele ASIC, realizate anume pentru criptomonede. Acestea sunt proiectate de grupul chinez Bitmain și produse în uzinele grupului taiwanez TSMC.
Vești proaste pentru AMD
Partea proastă este că producția de plăci va afecta, cel mai probabil, parteneriatul pe care Intel tocmai ce l-a semnat cu AMD. Mai exact, cele două companii rivale au ajuns la un acord prin care AMD portează cipurile grafice Radeon Vega în procesoarele Intel de ultimă generație. Acest lucru permite rularea jocurilor la rezoluții mari și setări bune, fără a necesita o placă video separată. De asemenea, acestea au performanțe mult mai bune decât actuala generație de grafică integrată de la Intel.
Primele laptopuri cu procesoare Intel și grafică Radeon Vega abia ce și-au făcut apariția. Însă dacă Intel va intra în domeniul gamingului, parteneriatul ar putea ajunge pe Apa Sâmbetei, iar AMD va ajunge cel mai probabil să dea în judecată Intel. Așa cum a mai facut-o, când a câștigat daune de 1,2 miliarde de dolari.