Un tânăr de 23 de ani, din județul Hunedoara, a reușit în ultimii ani să înșele zeci de fermieri din toate colțurile țării, vânzându-le fictiv tractoare și utilaje agricole moderne, despre care susținea că le aduce din Germania.
Marius Florin Parpală a fost încătușat de procurorii din Vaslui în toamna anului 2018, alături de alți doi bărbați din județul Vâlcea, după ce un fermier din zonă a reclamat că a fost a cumpărat un tractor, în baza unui anunț online, dar nu a mai primit utilajul, vânzătorul nemairăspunzând la telefon.
Extinzând cercetările, polițiștii din Vaslui au identificat 25 de victime, persoane care dețineau afaceri în domeniul agricol și au vrut să-și cumpere tractoare și alte utilaje agricole după ce au văzut ofertele pe platforma OLX.
Prin intermediul anunțurilor, bărbații promiteau cumpărătorilor că li se vor livra tractoare direct din Germania, la prețuri avantajoase, urmând a fi achitate în rate în termen de trei ani. Condiția esențială era să achite un avans.
„Tractoarele sunt pe drum. Ajung în trei-patru zile”
Mizând pe buna credință a cumpărătorilor, fermierii au virat avansurile în contul indicat de „afaceristul” care susținea că se află în Germania. Unii dintre ei au plătit integral prețurile utilajelor, în speranța că le vor ajunge mai repede.
După achitarea sumelor și primeau asigurări că tractoarele sunt pr drum, „ajung în trei-patru zile”, nu le mai răspundea nimeni la telefon. În timpul perchezițiilor, aceștia au încercat să scape de telefoanele prin intermediul cărora înșelau oamenii. Le-au aruncat pe geam sau în toaletă.
„După intrarea în locuință a organelor de poliție, prin forțarea ușii de acces, a fost găsit aruncat în vasul de toaletă un telefon mobil marca Samsung, aparat în care au fost introduse diferite cartele Prepaid care au fost folosite la comiterea faptelor reținute în prezenta cauză”, au precizat anchetatorii.
Cei trei bărbați au fost monitorizați de procurori, în baza unor mandate de supraveghere, fiind interceptați cum păcăleau victimele. Unii dintre fermieri erau sceptici și invocau escrocilor că ar prefera să facă plata integral la primirea utilajului, arătând că pe internet „se dau multe țepe”. Cu toate acestea, cădeau în plasa escrocilor care aveau o putere de convingere extraordinară și îi asigurau că ei reprezintă o firmă serioasă și utilajele pe care le vând sunt de cea mai bună calitate.
Una dintre interceptări surprinde una dintre victime în timp ce îl felicită pe escroc că a reușit să îl păcălească. Bărbatul îi pune în vedere să îi restituie avansul plătit și să șteargă cu buretele totul, însă este refuzat de escroc care, luat la întrebări, izbucnește în râs.
Fermier păgubit: „Te felicit pentru cum m-ai prostit”
Discuție telefonică între unul dintre escroci și un păgubit din județul Argeș:
Păgubit: – Așa! Mă auzi acum?
Escroc: – Ia spune acum?
Păgubit: – Bun! Deci știi și tu foarte bine că e o țeapă!
Escroc: – Bă omule, tu nu înțelegi că nu e țeapă? Chiar faci mișto de mine așa?
Păgubit: – Eu nu fac mișto de tine, eu îți spun la modul cel mai sincer. E o țeapă, ai spus că ai familie, că ai o fetiță, dacă vrei să fii alaturi de ea, să o vezi crescând și astea, trimite-mi banii înapoi. Vezi că eu am făcut plângere la poliție!
Escroc:: – Așa?
Păgubit: – Da! Trimite-mi avansul înapoi, te-ai folosit de bani o săptămână, na, asta e. Sper că ți-au fost de folos! Mai repet odată, te felicit pentru cum m-ai prostit, ești bun, am avut un moment de naivitate, asta e, prostia se plătește, haideți totuși să fim oameni să ne gândim, trimite-mi avansul înapoi, nu mai îmi trebuie nimic și ne vedem fiecare de treaba lui! Tu sănătos la treaba ta, eu sănătos în treaba mea!
Escroc:: – Omule ți-am zis, eu aștept să-mi plătești, dacă nu….ți-am zis! Îți trimit banii înapoi.
Păgubit: – Trimite-mi banii! Păi da’ n-ai de ce să-mi trimiți? Minus ce? Minus ce? Stai puțin? Plătesc taxa pe prostie 15 milioane?
Escroc: – Taxa de șmecher!
Păgubit: – Taxa de șmecher, e na, bun! Trimite-mi înapoi banii, te rog frumos, te rog mult trimite-mi înapoi!
Escroc: – Păi nu faci domnule tu pe șmecherul cu mine! Mă faci să țin utilajul?
Păgubit: – Ascultă-mă! Tu nu mi-ai dat nimic, eu nu știu cine ești, mi-ai dat un cont de BCR. Ăla, poate să fie contul lui orișicine! Acum să fim serioși!
Escroc: – Nu știu domnule, chiar nu știu!
Păgubit: – Ei, nu știi! Ba știi foarte bine! Asta e, na! Îți mai zisei, tu minți că ai fost în Germania, tu nu ești în Germania. Cartela ta, numărul ăsta de telefon nu a ieșit din țară de săptămâna trecută până la astăzi deloc!
Escroc: – A ieșit domnule nonstop! Și acum îs la vamă!
Păgubit: – Ei ești la vamă, nu ești la vamă, stai liniștit!
Escroc: – Bine, domnule!
Păgubit: – Deci te rog mult să ai contul de BRD acolo, pe conversație pe Whatsapp, du-te și trimite-mi banii înapoi!
Escroc: – Domnule îți dai seama că am zis că o să mă duc, minus 15-20 de milioane!
„Trimite-mi banii înapoi și rămânem prieteni”
Păgubit: – Ei minus 15-20 de milioane amendă! Trimite-mi banii înapoi și rămânem prieteni!
Escroc: – N-ai zis tu că te-ai dus la poliție? Să caute….aștept să-mi vină și mie o citație!
Păgubit: – Cum te numești?
Escroc: – Constantin, domnule, mă numesc!
Păgubit: – Și mai cum?
Escroc: – Constantin!
Păgubit: – Constantin! De unde ești, Constantine?
Escroc: – Din Hamburg!
Păgubit: – Din Hamburg! Vezi….cum ai și tu Facebook presupun! Cum ești trecut pe Facebook?
Escroc: – Constantin! (n.l.-râde)
Păgubit: – Păi vezi? Te bufnește râsul acum! Știu, e de râs! Asta e acum, am mușcat-o, am mușcat-o, dar hai totuși să fim oameni!
Escroc: – Omule, tu nu înțelegi….
Dispărut după ce a scăpat de arest
Arestați preventiv, cei trei bărbați au fost plasați în arest la domiciliu și apoi sub control judiciar, în ciuda numărului mare de victime și a prejudiciului care depășea 200.000 de lei. Mai mult, liderul grupului era vizat și de alte dosare pentru înșelăciuni similare comise în Ardeal și Dobrogea. După ce a fost plasat sub control judiciar, tânărul de 23 de ani din Hunedoara a dispărut. Sesizați de polițiști, procurorii au solicitat din nou arestarea lui acestuia. Propunerea a fost admisă,numai că Parpală nu a mai fost de găsit.
Ceilalți doi complici și-au recunoscut faptele în fața instanței, solicitând să fie judecați prin procedura simplificată. Judecătoria Vaslui a dispus condamnarea lor la pedepse cu suspendare, doi respectiv, trei ani. Instanța a motivat decizia de a aplica pedepse fără executare subliniind că astfel inculpații pot munci pentru a acoperi prejudiciul persoanelor vătămate.
În cazul lui Marius Florin Parpală, pentru că s-a sustras detenției și i-a fost revocată suspendarea unei condamnări anterioare, tot pentru înșelăciune, instanța a decis condamnarea la patru ani de închisoare cu executare.
Decizia Judecătoriei Vaslui nu este definitivă. Atât Parpală, cât și procurorii au contestat sentința instanței de fond, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Iași.
Pe lângă acest dosar, tânărul de 23 de ani a fost trimis în judecată și de procurorii din Tulcea, Târgu Secuiesc și Mediaș pentru înșelăciuni având același mod de operare.
foto: Shutterstock
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro