Primarul din Capri, Paolo Falco, care a impus restricția sâmbătă dimineață, forţând mai multe feriboturi care se îndreptau spre insulă să se întoarcă din drum, a spus că măsura a fost ridicată după ce a fost rezolvată o problemă tehnică din cauza căreia era împiedicată venirea apei de pe continent.

Compania responsabilă cu aprovizionarea cu apă a insulei a declarat că a existat o defecțiune tehnică pe continent şi că, deşi a fost rezolvată, problemele cu aprovizionarea din Capri au continuat.

La emiterea interdicţiei, Falco a avertizat cu privire la „o situaţie de urgenţă reală” şi a declarat că rezervoarele de apă „se epuizează” pe insulă. „Situaţia de urgenţă ar fi exacerbată de sosirea miilor de turişti care vizitează Capri în fiecare zi”, a spus el.

Locuitorii puteau avea 25 de litri de apă potabilă pe gospodărie de la un camion cisternă, iar interdicţia nu se aplica rezidenţilor.

Capri, renumită pentru vilele sale albe, coasta mărginită de golfuleţe şi hotelurile de lux, are o populaţie de aproximativ 13.000 de locuitori pe tot parcursul anului, iar vara atrage un număr mare de turişti de o zi.

Urmărește-ne pe Google News