În New Delhi autoritățile raportează zilnic peste 4.000 de cazuri. Pacienții spitalizați în prezent au simptome ușoare și se recuperează rapid. Cu toate acestea viceministrul şef Manish Sisodia a anunţat că oamenii nu vor mai putea să-și părăsească locuințele sâmbăta și duminica. Iar în timpul săptămânii, cei mai mulți dintre angajatori trebui să ia măsuri ca jumătate dintre salariați să lucreze de la domiciliu.

New Delhi și alte orașe mari precum Mumbai şi Bengaluru au impus și restricţii de circulaţie în timpul nopții, iar în alte zone unitățile de învățământ au fost închise.

La nivel național, în decurs 24 de ore, India a raportat 37.379 de cazuri noi de infectare.

Unul dintre cei testați pozitiv este Arvind Kejriwal, cel mai important oficial ales din administraţia de la New Delhi, care a anunțat că este infectat la o zi după ce a participat la un miting electoral la care a susținut un discurs fără să poarte mască de protecție.

De altfel zeci de lideri politici, inclusiv premierul Narendra Modi, merg în această perioadă la evenimente electorale de amploare, unde mulți dintre participanți nu poartă mască, iar regula distanțării fizice este greu de respectat.

În lunile următoare, mai multe state indiene organizează alegeri, iar specialiștii în sănătate publică sunt îngrijorați că mitingurile electorale vor favoriza răspândirea coronavirusului, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, când varianta Delta a generat un val agresiv de infectări.

India înregistrează în această perioadă cel mai ridicat număr de infectări din septembrie și până acum, iar experții estimează că tulpina Omicron începe să depășească varianta Delta.

De la începutul pandemiei, India a raportat aproape 35 de milioane de cazuri de infectare cu coronavirus și 482.017 de decese, potrivit worldometers.info.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News