Agresorul a fost condus la secție, dar a fost eliberat rapid de procurorul de caz, care nu a dispus nici măcar audierea acestuia. Parchetul justifică această lipsă de reacție prin aceea că “făptuitorul are o stare de sănătate precară, care nu permitea reținerea acestuia, suferind de diabet, HIV, hepatita B. S-a apreciat că există dubii privind discernământul persoanei”.

  • În încăierarea iscată, un agent s-a ales cu răni deschise la mâini și se teme că s-a infectat cu HIV de la sângele scandalagiului, intrând deja pe tratament medical preventiv. Acesta nu îi garantează însă faptul că nu va ieși seropozitiv peste 6 luni, când va primi verdictul medicilor.
  • Polițistul agresat, în vârstă de 28 de ani, trăiește acum cu frica în suflet: “Ce se va întâmpla cu viața mea dacă se va confirma că am fost infectat cu HIV? Cine-mi plătește suferința? Cine alină durerea părinților mei?”.

Un episod teribil s-a petrecut duminică seara pe strada Gherghiței din sectorul 2 al Capitalei, zonă situată aproape de intrarea pe autostrada București – Ploiești. Un echipaj de Poliție, aflat în patrulare, a încercat să disperseze printr-o intervenție verbală un grup de tineri care se distrau în stradă și încălcau regulile instituite prin Ordonanțele Militare, dar oamenii legii s-au trezit atacați brusc de un interlop.

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”

Potrivit informațiilor Libertatea, ar fi vorba despre Virgil Șaru, zis Nebunu, un fost “locotenent” al lui Nicu Gheară.

Episodul a însemnat începutul coșmarului pentru unul dintre polițiști, în vârstă de 28 de ani.

”E consumator de droguri și purtător al virusului HIV”

Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol, detaliază cum s-au derulat faptele: ”Agenții au observat 10-15 persoane care jucau tenis de picior, mâncau semințe și ascultau muzică de la o mașină, la volum maxim. Au coborât, i-au rugat să spargă rândurile, fiindcă nu e voie să se constituie un grup mai mare de trei persoane, sfătuindu-i să înțeleagă situația și să mai aibă răbdare câteva zile. Toată lumea s-a conformat, numai că din mulțime a ieșit un tip care a devenit foarte agresiv”.

E vorba despre un bărbat de 52 de ani, tatuat, umblat pe la sală, cunoscut ca violent și foarte temut în comunitate. Am aflat că e consumator de droguri și există confirmarea faptului că e purtător al virusului HIV. În urmă cu câțiva ani a fost implicat și într-o răfuială la Constanța, unde ar fi fost împușcat de cinci-șase ori în picioare.

Cosmin Andreica, președinte sindicat Europol:

”Vă violez aici pe toți, că am făcut pușcărie!”

Andreica susține că a urmat o serie de înjurături și amenințări la adresa polițiștilor, urmate de violențe: ”Au fost chestii de genul: V-o trag, vă violez aici pe toți, că am făcut pușcărie! I-a luat și peste picior, cu replici de tipul: Eu îți spun cum mă cheamă, dar tu știi să scrii? După asta a sărit direct la bătaie. Mai întâi a încercat să-i aplice un croșeu polițistului mai în vârstă, care s-a dezechilibrat. Agresorul a primit imediat în față un jet de spray paralizant. Și-a revenit însă surprinzător de repede, a sărit și la al doilea polițist, pe care pur și simplu l-a placat. Toți cei de față se uitau la incident și le strigau polițiștilor că individul are HIV”.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii din diaspora votează masiv
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii din diaspora votează masiv

În timpul luptei pentru imobilizarea agresorului, agentul V.S. de la secția 7 a fost zgâriat la mâini de individul recalcitrant, care s-a rănit și el, ambii au sângerat, numai că atacatorul are HIV și l-a expus direct contaminării pe polițist.

Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol:

”Procurorul de caz a zis că e ceva insignifiant”

La fața locului au ajuns și alte echipaje, interlopul a fost imobilizat în cele din urmă și dus în cătușe la secția 7 din zona Teiul Doamnei, unde alături de Șaru a apărut și un avocat. Andreica se declară indignat de atitudinea nepăsătoare a procurorului: ”Colegii de la investigații criminale au discutat cu procuroarea de caz, numai că li s-a spus că e ceva insignifiant și nu se impune nici măcar luarea unei măsuri de reținere pentru 24 de ore, deși ne aflam în prezența unui ultraj de manual. N-a fost audiat agresorul, nu s-a cerut nici identificarea și audierea unor martori”.

Depoziții nu s-ar fi colectat nici în cursul zilei de luni. ”Polițiștii de la investigații criminale puteau primi delegare să audieze martori, dar, inexplicabil, nu s-a făcut absolut niciun pas înainte în anchetă”, spun surse Libertatea.

La plecarea de la secție, sigur pe sine și încurajat de faptul că a fost atât de repede eliberat, agresorul i-a amenințat încă o dată pe polițiști. Le-a zis: Acum vă cunosc! Data viitoare vă trag în curte și vă violez pe capota mașinii de Poliție! Să vă bucurați că nu i-am mușcat pe tâmpiții ăia și să zică mersi că n-aveam seringa la mine. Altfel, îi împungeam!

Cosmin Andreica, președinte sindicat Europol:
Cât costă un kilogram de varză nouă în piață? „E exact ce trebuie! Merge călită cu puțină cărniță”
Recomandări
Cât costă un kilogram de varză nouă în piață? „E exact ce trebuie! Merge călită cu puțină cărniță”

Polițistul afectat a intrat deja pe tratament anti-HIV: verdictul peste 6 luni!

Între timp, agentul V.S. a mers la Spitalul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, unde, conform lui Andreica, ”medicii i-au explicat că e în risc mare de contaminare cu HIV. Rezultatele clare ale analizelor vor fi însă disponibile abia peste șase luni, așa că vă dați seama ce e în sufletul băiatului. În plus, din câte știu, intră pe tratament și pentru hepatita B, existând suspiciunea că agresorul ar avea și această problemă medicală”.

Contactat de Libertatea, V.S. a solicitat păstrarea anonimatului, dar a confirmat în totalitate informațiile furnizate de Andreica. El a subliniat că ”nu doream să amendăm pe nimeni când ne-am oprit la acel grup. Am fi vrut doar să-i legitimăm și să-i îndepărtăm din zonă. Agresorul ne-a întâmpinat cu expresia: Ce p… mea faceți, mă, ați venit să dați amenzi?”.

A venit hotărât să dea cu pumnul, pe colegul meu l-a îmbrâncit, iar atunci am folosit spray-ul din dotare, care a avut efect mai mult la noi decât la el. Erau deja în jur câteva zeci de persoane care asistau la scene și ne strigau să fim atenți că are și HIV, și hepatită.

agent V.S., secția 7 Poliție:

Agentul rănit: ”Ce se va întâmpla cu viața mea?”

Polițistul e extrem de afectat și povestește că ”vecinii și familia agresorului mi-au confirmat că are într-adevăr HIV, moment în care am intrat în panică. Am simțit cum mi se înmoaie genunchii. Am fost la investigații la Spitalul Balș și am primit un tratament profilactic postexpunere HIV. Sunt, deocamdată, trei pastile și un pansament gastric, după o lună merg la o reexaminare și o reevaluare a terapiei. N-am dormit toată noaptea”.

V.S. nu înțelege cum de agresorul a fost tratat cu asemenea blândețe: ”Ce se va întâmpla cu viața mea dacă se va confirma că am fost infectat cu HIV sau hepatita B? Unde voi mai găsi motivația să-mi fac meseria cu determinare și curaj? Cine-mi plătește suferința? Cine alină durerea părinților mei? Eu trag din greu, la fel ca mulți alți colegi, în timp ce autorul ultrajului se plimbă liber pe stradă, demonstrând că oricine poate agresa un organ al legii, că nu i se întâmplă nimic!”.

”Dacă există un risc de infectare de 0,1%, tot e enorm”

Polițistul agresat spune că face toate eforturile pentru a încerca să-și păstreze optimismul, “dar trăiesc într-un stres teribil de-acum. Vor fi șase luni foarte apăsătoare. Dacă există un risc de infectare și de 0,1%, tot e enorm. Am sperat din tot sufletul ca individul care m-a expus acestui risc să petreacă măcar o noapte în arest. Din păcate, polițiștii reprezintă doar un indicator, iar doamna procuror nici măcar nu s-a obosit să se deplaseze la secție pentru acest caz. Nu mai vorbesc despre reținere, care era obligatorie”.

Vreți siguranță și încredere? Și noi vrem, dar suntem singuri! Nici colegilor nu le-a venit să creadă când au văzut această lipsă a măsurilor după incident. Am susținerea tuturor, inclusiv a comandantului secției, le mulțumesc, și sper să trec peste această încercare. Dar nu e deloc ușor!

agent V.S., secția 7 Poliție:

Parchetul se justifică prin “starea precară a sănătății făptuitorului”

La solicitarea ziarului Libertatea, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 a trimis o reacție, în care se precizează că dosarul penal se află în lucru, motiv pentru care nu se pot da prea multe informații despre stadiul anchetei. În comunicat se justifică motivul pentru care făptuitorul nu a fost reținut: “Acesta are o stare de sănătate precară, care nu permitea acest lucru, acesta suferind de diabet, HIV, hepatita B. De asemenea, făptuitorul este dependent de insulină, din ansamblul materialului probator administrat în cauză reieșind că acesta a săvârșit fapta în urma unei crize medicale. S-a apreciat că există dubii cu privire la discernământul persoanei, acesta având și acte medicale din care reiese că suferă de tulburări psihice”.

M-a marcat ce mi-a spus polițistul afectat de eveniment: Dacă pentru mine nu se mai poate face nimic, măcar pentru ceilalți colegi să se schimbe ceva. Am rămas mut pentru câteva secunde. Nu e normal să fie promovată o atitudine de non-combat față de asemenea comportamente cu risc de consecințe devastatoare pentru un om, iar agresorul să se plimbe în continuare liniștit pe stradă.

Cosmin Andreica, președinte sindicat Europol:

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Adevarul.ro
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Observatornews.ro
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI