Un ofiţer de la Crimă Organizată face dezvăluiri şocante despre clanurile mafiote din Romania.
Pe cat de greu se obţine un loc in prima linie a infractorilor, in varful piramidei, unde se respiră alt aer şi se fac afaceri veroase de zeci, poate sute de milioane de euro, pe atat de uşor se poate pierde supremaţia in lupta pentru controlul absolut al unui oraş. Mafioţii ştiu cel mai bine asta şi, pentru ca grupările rivale să nu le ia, Doamne fereşte!, “faţa” şi, bineînţeles, să le sufle încasările sau pentru ca poliţiştii mai zeloşi să nu-şi bage nasul în treburile lor, s-au înconjurat de adevărate armate. De sute de oameni care lucrează zi şi noapte pentru liniştea bossului şi a clanului său.
Mafioţii “ridicaţi” pe plaiuri dâmboviţene au învăţat de la idolii lor, care şi-au câştigat prin teroare poziţiile de lideri absoluţi ai “caracatiţelor” pe care le controlează cu autoritate în cine ştie ce colţ de lume, să se pună la adăpost. Să nu iasă în faţă niciodată. Aşa se face că, în timp, gangsterii au reuşit să ridice în calea duşmanilor lor adevărate baricade umane. Liderii clanurilor s-au înconjurat de sfătuitori, de oameni pricepuţi la cifre, ce pot acoperi din hârtii orice gaură financiară, de avocaţi plini de relaţii, care ştiu să meşterească vorbele şi să joace pe degete codurile penale, de procurori, poliţişti sau judecători “crescuţi” pe lângă casa omului. Au chiar şi armate disciplinate, înarmate până în dinţi, pregătite să intervină la cel mai mic semn care ar arăta că “familia” ar avea de suferit.
Capii ies din bârlog doar când e război
“Lupta pentru un oraş e crâncenă. Nimeni nu dă un pas înapoi. Când e vorba de bani, ăştia fac moarte de om. Se pun la bătaie foarte mulţi bani scoşi din combinaţii… Taxe de protecţie, recuperări, droguri şi prostituţie şi chiar trafic de arme. Se antrenează precum trupele de gherilă în poligoanele lor, în săli de sport în care nu intră decât ei… Şi-au împărţit oraşul în «felii » pe care le conduc din umbră, fără să se bage unii peste alţii. Au chiar servicii de informaţii foarte bine puse la punct, care lucrează non-stop. Interlopii conduc armate. Cuvintele-cheie pleacă din stradă şi ajung la bossul care ia deciziile. Capii ies în faţă doar la confruntări mari, stelare, şi atunci înseamnă că e rău de tot. Ies din bârlog doar când e război. În Bucureşti, de exemplu, sunt doi sau trei mafioţi cărora li se spune «Naşu». Nu te poţi atinge de ei. Au lumea la picioare… Ăştia au drept de viaţă şi de moarte asupra celor din clanul lor… Cine greşeşte ajunge pământ de flori, cum s-a întâmplat cu ani în urmă, pe la margine de Bucureşti”, dezvăluie un ofiţer care se ocupă de grupările mafiote o mică parte a vieţii nevăzute a clanurilor ţigăneşti de pe la noi.
La înaintare sunt băgaţi «fomiştii»
Potrivit oamenilor legii care au de-a face permanent cu grupări mafiote, pentru ca treaba să meargă bine, fără nici un risc pentru “Naşu” – oricum aflat la adăpost în spatele “armatei” sale – sunt băgaţi la înaintare “guşterii”, “săgeţile” sau “fomiştii”, care fac treaba murdară, munca de jos. Mereu cu poliţia după ei şi cu poza la “Urmăriţi”, indivizii sunt împărţiţi pe “meserii”, pe “brigăzi” de hoţi, şpringari (n.r. – spărgători de apartamente), panacotişti (n.r. – hoţi de buzunare în autobuze), proxeneţi sau recuperatori.
“Ăia fură, dau în cap, «chiuretează » (n.r. – jefuiesc) casele şmecherilor sau plasează «fetiţe». Lucrează în echipe care au staţii mobile performante, ce «bat» câţiva kilometri, gps-uri şi chiar arme. Conduc automobile de mare putere, cele mai multe furate, şi au ustensile electronice de ultimă generaţie ce pot sparge codurile de siguranţă ale oricărui sistem antifurt. Prada merge sută la sută la «Naşu». Doar el face «casa» şi decide cât ia «mâna de lucru». Dacă vreunul «cade», se duce singur la puşcărie, nu «trage» pe nimeni după el dacă vrea să mai trăiască”.