După mai bine de şase ani petrecuţi în spatele gratiilor, Nuţu Cămătaru (40 de ani), pe numele lui adevărat Ion Balint, va fi eliberat. Interlopul, arestat în 2004 pentru cămătărie, proxenetism, tâlhării, şantaj, tentativă de omor şi înşelăciuni, va scăpa mâine de celula modestă a Penitenciarului Jilava. Dacă pentru unii dintre foştii săi “locotenenţi” reîntâlnirea cu Nuţu e prilej de sărbătoare, pentru alţii, eliberarea acestuia e un real motiv de îngrijorare.

1.000.000 € pe capul procurorilor

Silviu Dudiţă, zis Fluturică, Constantin Preda, zis Costel Bugatti, Nicolae Molea, zis Nicu Maharu (fostul iubit al Simonei-Sensual), sunt pe lista neagră a şefului de clan, după ce au contribuit la arestarea sa, colaborând cu oamenii legii. Nici procurorii care l-au anchetat pe interlop nu sunt prea liniştiţi, cu atât mai mult, cu cât, în urmă cu ceva timp, din spatele gratiilor, Nuţu Cămătaru a pus pe capul lor o recompensă de un milion de euro. Cu toate acestea, potrivit unor surse, interlopul s-ar putea întoarce curând la închisoare, mai ales că mai are un dosar în care e acuzat de trafic de persoane.

S-a cuminţit înainte de eliberare

Potrivit unor surse, în ultimul timp, liderul lumii interlope din Capitală s-a liniştit în Penitenciarul Jilava, acolo unde “a fost cazat” în majoritatea celor şase ani petrecuţi la “răcoare”. Dacă acum un an acesta era pe lista neagră a gardienilor închisorilor pentru că avea telefoane mobile în celulă şi îşi conducea afacerile de după gratii, în ultimele şase luni, Cămătaru “a fost cuminte”. “Se poartă frumos cu toată lumea, n-a mai fost prins nici cu telefoane, dar nici cu alte mizerii după ce a fost interceptat că făcea afaceri prin telefon şi că îi ameninţa pe martorii acuzării şi pe anchetatori. Atunci a intrat în comisia de disciplină şi mult timp după aceea a fost monitorizat pas cu pas”, ne-au declarat sursele.

Nevasta îl aşteaptă plină de nerăbdare

Printre cei care îl aş- teaptă cu nerăbdare pe temutul interlop se află şi soţia acestuia, Lidia. La începutul lunii iulie, anul trecut, Nuţu Cămătaru a făcut nuntă în spatele gratiilor cu femeia cu care mai fusese însurat şi care, în aproape 15 ani de căsnicie, i-a dăruit cinci copii.

Urmărește-ne pe Google News