UPDATE – 21 februarie: Nicolae Duduianu, zis „Pian”, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a călcat cu maşina, în mod intenţionat, un pieton.
Victima traversa pe trecerea de pietoni şi i-a atras atenţia că nu i-a dat prioritate şi era foarte aproape să-l calce, moment în care Duduianu a accelerat şi a trecut cu maşina peste pieton.
Duduianu, în vârstă de 59 de ani, fusese reţinut după gestul său şi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Potrivit Poliţiei Capitalei, bărbatul a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează Observator TV.
ATENȚIE, IMAGINI CU UN PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL!
Conform rechizitoriului, un bărbat de 39 de ani a anunțat, printr-un apel la 112, că în seara zilei de joi, 7 februarie, în jurul orei 20.00, a fost acroșat de un autoturism, la intersecția străzii Buzoieni și Calea Rahovei, iar șoferul mașinii a părăsit locul faptei, după ce l-a lovit.
Din cercetările efectuate de polițiști, în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă și a audierii unor martori, a rezultat faptul că între pieton și conducătorul auto a existat un schimb de replici, pe fondul faptului că bărbatul angajat în traversare, pe culoarea verde a semaforului, ar fi lovit cu piciorul autoturismul care nu ii cedase trecerea.
La acel moment șoferul ar fi accelerat și l-a lovit cu intenție pe pieton, trecând cu roțile peste picioarele acestuia.
Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.
Anul trecut, în aprilie, Elvis Pian, unul dintre fiii lui Nicolae Duduianu – zis Pian, a fost tăiat la un botez! Atacatorul a fost reţinut imediat de poliţişti şi ulterior arestat de judecători. Motivul scandalului ar fi plecat de la… o femeie.
FOTO & VIDEO – Observator TV
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro