”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Secția de combatere a traficului de droguri. Dispune, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.02.2021 până la data de 17.03.2021, inclusiv, prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor: Rohozneanu Uțu Claudiu, Vasile Cristian Florian, Stoica Marius. Respinge ca neîntemeiate cererile inculpaţilor, prin apărători, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar”, se arată în soluția pe scurt a instanței.
Decizia Tribunalului București nu este definitivă și poate fi contestată.
Uțu Rohozneanu a fost reținut în luna octombrie a anului trecut, în București, în urma realizării unui flagrant.
A spus că el doar își aștepta iubita să vină de la coafor
”Împăratul” și ceilalți doi au fost depistați în timp ce încercau să efectueze tranzacții cu droguri de mare risc, fiind vorba despre 2.479 de comprimate MDMA care urmau să ajungă pe piața din București.
Potrivit DIICOT, ”la data de 18 octombrie 2020, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpaților, după ce unul dintre aceștia a comercializat către ceilalți doi cantitatea de 2.479 de comprimate MDMA”.
O zi mai târziu, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Comprimatele de MDMA ar fi fost găsite de anchetatori în mașina lui Uțu Rohozneanu.
Cei doi bărbați au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor de către procurori, însă ”Împăratul” a avut o altă variantă pentru judecătorul care a soluționat propunerea de arestare preventivă.
În fața acestuia, Rohozneanu a spus că este nevinovat și că solicită să fie judecat sub măsura controlului judiciar, ca mai apoi să susțină că se afla în camera de hotel – în toiul tranzacției cu droguri -, așteptând ca iubita sa să încheie programarea la coafor!
Foto: Youtube