Internetul a împlinit 29 de ani în data de 12 martie, dar viitorul său pare tot mai sumbru. Acesta este și motivul pentru care Berners-Lee a avertizat într-o scrisoare deschisă că giganții IT trebuie reglementați.

Știrile false și propaganda

Acesta că nu putem să așteptăm ca Google și Facebook să ne rezolve problemele. Și nu putem să ne așteptăm la asta pentru că interesele lor sunt diferite față de cele ale societății.

”În ultimii ani, am văzut teorii ale conspirației fiind în trend pe platformele de social media, conturi false de Twitter sau Facebook provocând tensiuni sociale, actori externi intervenind în alegeri și criminali furând grămezi de date personale”, a scris Berners-Lee.

Acesta s-a referit la proliferarea știrilor false pe Facebook, Twitter, Instagram sau YouTube, dar și la amestecul Rusiei în alegerile din SUA și Marea Britanie.

Facebook a recunoscut că propaganda rusă a ajuns la 126 de milioane de cetățeni americani, iar propaganda rusă s-a manifestat și în alegerile pentru Brexit.

Google și Facebook, un cvasi-monopol

Google are acum o cotă de piață de 87% în căutările efectuate pe internet la nivel mondial, în vreme ce Facebook are peste 2,2 miliarde de utilizatori.

De asemenea, Facebook deține și rețeaua foto Instagram și aplicația de mesagerie WhatsApp. Concomitent, Google deține cel mai popular site video din lume, YouTube, dar și browserul Chrome, sistemul de operare Android, serviciile Gmail sau Google Maps.

Împreună, cei doi giganți acontează 60% din banii cheltuiți la nivel mondial pe publicitate online.

Sir Tim Berners-Lee avertizează asupra concentrării puterii în mâinile unor companii puține care ”controlează ce idei sau opinii sunt partajate”. Iar acești cerberi online pot să își mențină puterea achiziționând rivali mai mici, cumpărând inovații sau angajând cei mai talentați programatori, făcând mai greu pentru companiile mici să poată concura cu ei.

Și, deși companiile au luat măsuri împotriva știrilor false sau a boților, acestea ”au fost construite pentru a maximiza mai mult profitul decât binele social”.

Alinierea scopurilor companiilor cu cele ale utilizatorilor și cu societatea în ansamblul ei se poate face prin consultări cu mai multe grupuri de oameni, de la afaceri, guverne, societatea civilă, mediul academic sau cel artistic.

Când s-a născut internetul

Internetul are mai multe ”zile de naștere”. Primul transfer de date între două calculatoare s-a efectuat în data de 29 octombrie 1969, potrivit The Telegraph.

Totuși, internetul cum îl știm astăzi nu s-a dezvoltat atunci. În data de 12 martie 1989 Tim Berners-Lee a inventat protocolul World Wild Web, prin care a făcut extrem de ușoară partajarea de informații. Tot el a inventat și primul browser de internet. Berners-Lee a realizat invenția sa pe când lucra la laboratorul de fizică nucleară CERN, din Elveția.

Pentru beneficiile sale, Tim Berners-Lee a fost făcut ”Sir” (cavaler) de către Regina Angliei.

Critici din toate părțile

Berners-Lee nu este singurul care critică dur Facebook și Google. Miliardarul George Soros a afirmat că Google și Facebook au devenit pericole la adresa democrației, iar magnatul Rupert Murdoch vrea ca Facebook să plătească pentru știrile de calitate tot așa cum furnizorii de cablu plătesc pentru a transmite programe tv.

Într-un singur minut de internet sunt efectuate 3,5 milioane de căutări pe Google, 900.000 de oameni intră pe Facebook, 452.000 de tweet-uri sunt trimise, ca și 156 de milioane de emailuri.

Urmărește-ne pe Google News