Ziua de marți a fost dedicată în întregime protecției Mănăstirii Ekklisia Profitis Ilias, din zona Vilia, care este în continuare în pericol.
„Pompierii militari români, cu o autospecială de stingere, o cisternă, un autoturism de teren, un vehicul utilitar UTV și cu o dronă, au asigurat fără întrerupere zona respectivă (inclusiv pe timpul nopții) și au lichidat focarele, păstrând integritatea obiectivului”, se arată în comunicatul transmis, miercuri, de IGSU.
În ceea ce privește misiunile operative, la solicitarea ofițerului de legătură elen, începând cu ora 12.00, pompierii militari români, cu forțe și mijloace, vor desfășura noi misiuni de supraveghere și monitorizare în zona Vilia.
Potrivit IGSU, aria respectivă este încadrată astăzi la un nivel de risc de incendiu „mediu”, cu temperaturi ridicate și cu o viteză a vântului relativ scăzută, însă cu schimbări de direcție.
Peste 140 de pompieri români au plecat vineri din nou în Grecia pentru a-i ajuta pe localnici să lupte cu flăcările.
Forțele de intervenție au fost suplimentate de această dată. Sunt 142 de pompieri, față de 108 câți au fost la intervenția trecută. Vor fi și 8 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, cu două mai multe decât la prima intervenție.