Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică o atenţionare cod galben de inundaţii pentru râuri din bazinele hidrografice Olt, Vedea, Argeş şi Ialomiţa şi pe râurile mici din Dobrogea, valabilă până luni la ora 14.00.

În mai multe localităţi din Dâmboviţa a plouat abundent, iar pompierii au lucrat la foc continuu.

Duminică, pompierii au intervenit într-o zonă izolată din cartierul Miculești pentru a salva doi oameni care au rămas blocați pe malul unui pârâu umflat de ploi.

Apa s-a umflat și avea mai bine de jumătate de metru adâncime, așa că cei doi nu s-au mai încumetat să treacă înapoi. Pompierii au folosit corzi și veste de salvare pentru a-i salva pe cei doi, scrie ziarul Incomod Media.

Zilele trecute apele au inundat zeci de gospodării, dar şi Drumul Naţional 71, în apropiere de Pucioasa.

Ploile abundente au făcut provocat pagube în Argeș, unde mai multe gospodării au fost inundate. Imagini cu intervenția pompierilor au fost publicate de ziarul Epitești.

 
 

Urmărește-ne pe Google News