ComenteazăA venit de la Kiev cu mașina până la Baia Mare. De aici, a luat un avion până la București, oraș unde bunicul său a luptat în al Doilea Război Mondial.
Andrei Kurkov, care va împlini 62 de ani în mai, s-a aflat între 13 și 15 aprilie în România, la invitația Editurii Paralela 45, care i-a publicat ultimele romane (Grădinarul din Oceakov, Lăptarul de la miezul nopții, Albinele gri).
Dar vremurile nu au lăsat mult loc pentru literatură în dialogului purtat cu Vasile Ernu. „Ne-a fost aruncată viața în aer”, spune Kurkov. În aceste momente tragice pentru țara, scriitorul își folosește renumele internațional ca pe o armă îndreptată împotriva regimului de la Kremlin.
Fiii săi, în vârstă de 19 şi 23 de ani, sunt angajaţi în misiunile de apărare, dar el crede că cel mai rău au suferit cei mai în vârstă dintre compatrioții săi, care au prins timpurile în care ucrainenii și rușii aveau un inamic comun.
„Să vezi că Rusia devine un stat agresor fascist, asemenea Germanei împotriva căreia ați luptat împreună, e ceva de neconceput. Pentru generația lor a fost șocul vieții”. Un șoc mortal pentru mulți dintre ei, explică Andrei Kurkov în interviul acordat pentru Libertatea.
„Literatura ucraineană se scrie și în rusă, tătară, maghiară sau română”
Vasile Ernu: Dragă Andrei Kurkov, bine ai revenit în România. Eu sunt legat mult de sudul Ucrainei fiind din Bugeac, regiune ce aparține sudului Basarabiei și sudului Ucrainei. Știi: Bolgrad, Ismail, Cetatea Albă până spre Odessa e și casa mea. Sunt de lângă Cahul.
Andrei Kurkov: A cum să nu, cunosc bine regiunea. În adolescență am fost la Cahul pentru că am un prieten la Comrat, unde îmi amintesc că am băut un tulburel și m-a amețit. Cunosc bine zona de sud. În tinerețe am umblat mult pe acolo.
– În Bugeac, toamna, tulburelul e periculos. Mă bucur că avem amintiri față de locurile copilăriei și tinereții. Sunteți născut lungă Petersburg, după care ați locuit în Ucraina și sunteți scriitor ucrainean de limbă rusă: care este identitatea dumneavoastră?
– Eu sunt ucrainean de origine rusă. Sunt scriitor ucrainean de limbă rusă. Eu scriu și în ucraineană, de exemplu, eseuri, dar proza, literatura o scriu în limba mea maternă, care este limba rusă.
Literatura ucraineană din punctul meu de vedere se scrie nu doar în limba ucraineană, ci și în limba rusă, tătară, maghiară și chiar avem un scriitor tânăr de origine română din Bucovina care scrie într-o limbă rusă stranie, marcată de limba română. Asta face frumusețea și diversitatea literaturii ucrainene.
Firește, nu toți sunt de acord cu acest lucru Sunt voci care susțin că eu sunt scriitor rus, care cred că literatura ucraineană nu poate exista dincolo de limba ucraineană. Dar sunt voci periferice. Eu cred că sunt reacții normale la experiența sovietică și rusească când toți trebuiau să scrie în rusă. Dar noi suntem o țară multilingvistică și multiculturală – trebuie integrate toate.
– Citisem într-un interviu mai vechi că o consilieră a președintelui Putin vă declara „naționalist ucrainean de limbă rusă”…
– Eu acolo de mult sunt considerat „dușman”. Unii spun că sunt un scriitor slab și că scriu doar pentru export, pentru Occident. Am văzut că sunt declarat „trădător al culturii ruse”. Cărțile mele nu se mai editează în Rusia, iar după 2014 au fost interzise și la export pentru a fi vândute în Rusia.
„Ne-a fost aruncată viața în aer”
– Să revenim la tragedia care a cuprins Estul. Am urmărit atent presa din Rusia și Ucraina, eram îngrijorați. Dar nimeni nu se aștepta la o invazie de asemenea proporții. Seara ne-am culcat crezând că răul mare e recunoașterea de către Rusia a celor două regiuni separatiste și ne-am trezit în plin război. Cum a fost pentru dumneavoastră?
– A fost pentru noi un șoc extraordinar: seara ne-am culcat și la cinci dimineața ne-am trezit sub explozii. Ne-a fost aruncată viața în aer. E foarte greu de explicat.
Un bunic de-al mea a murit în Harkov eliberând orașul de fasciști. A fost înmormântat în cimitirul ostașilor care au murit eliberând orașul, lângă stația Valker, exact acolo unde se duc acum lupte, de unde trupele rusești bombardează orașul.
Al doilea bunic a luptat eliberând Bucureștiul. Aici a fost rănit, dar s-a întors acasă și a trăit până la adânci bătrâneți, s-a stins în anii 80. El îmi spunea: ce bine că te-ai născut după război și nu ai văzut monstruozitatea războiului. El nu avea de unde să știe că noi eram născuți între războaie. Și aveam să văd și eu fața hidoasă a războiului.
„Nu învățăm nimic din istorie”
– Da, și eu îmi amintesc anii 80 – totul era în jurul discursului despre pace, renunțarea la goana înarmării celor două superputeri ale vremii. Eram convins că generația noastră nu va mai vedea un război de proporții. Și poftim…
– Din păcate nu învățăm nimic din istorie. Chiar dacă o știm bine și știm că vom repeta greșelile trecutului, noi nu învățăm nimic. Ceea ce vedem acum este o formă de violare a istoriei. Regimul Putin face un act de violare a experienței istorice.
Și nu doar împotriva trecutului nostru rusesc sau sovietic, ci general uman, universal. El, practic, face o revenire în timp, în trecut: un soi de secol XIX. Această experiență seamănă enorm de mult cu intervenția Germaniei fasciste asupra Estului.
E incredibilă această bombardare a orașelor pline cu civili – Harkov, Mariupol, Cernigov. Sau ceea ce s-a întâmplat în periferia Kievului, cum e de exemplu Bucea.
„Foști veterani de război sau bătrâni au făcut infarct. A fost șocul vieții”
– Privind acest război, urmărindu-l, dincolo de tragedia umană imensă, mi-am dat seama că acest război ne schimbă nu doar viitorul, ci și trecutul.
– Da, da corect. Războiul schimbă înțelegerea trecutului. Acest război transformă istoria și experiența celor care au trăit cel de al Doilea Război Mondial. Știi ce m-a uimit în primele săptămâni de război?
Pe rețelele de socializare am văzut la mulți prieteni de-ai mei că le-au murit părinții în vârstă, foști veterani de război sau bătrâni, care au avut experiența războiului. Au făcut infarct.
Pentru că pentru ei era un șoc imens: tot ce știau ei nu mai funcționa. Li s-a dat peste cap istoria și valorile. Nu mai știau în ce să creadă. A fost pentru ei o lovitură crâncenă. Istoria s-a răsturnat. Să vezi că Rusia devine un stat agresor fascist, asemenea Germanei împotriva căreia ați luptat împreună, e ceva de neconceput. Pentru generația lor a fost șocul vieții.
„Am spus că Putin e următorul Hitler”
– Îmi aduc aminte că ați fost printre primii care ați vorbit de turnura fascistă a Rusiei sau a regimului Putin. Chiar dacă acest regim acuză Ucraina de fascism.
– Da, am dat un interviu prin 2014 în presa Germană în care am spus că regimul Putin are componentă fascistă, iar Putin e următorul Hitler. Atunci am fost învinuit de „hate speech”. Atunci suna dur, dar acum se vede că totul e clar – nimeni nu-și mai pune această întrebare, pentru că totul a devenit clar.
– Da, odată cu această invazie și război de ocupație totul devine clar. Dar, uite, ca să pornim de la această observație, acum la noi se ”vânează putiniști”, dar puțină lume vrea să recunoască că adevărații putiniști sunt liderii țărilor occidentale, marii afaceriști care mai bine de 20 de ani au conviețuit politic și economic bine și au legitimat acest regim. Nu prea am văzut rețineri: și acum ne-am trezit că avem război? Oare ei nu știau? Cum au putut legitima acest regim fără a avea minime reticențe? Numai Estul e de vină sau are și Vestul o doză de responsabilitate?
– Cu siguranță. Până și după Crimeea țările occidentale au continuat să fie în relații bune cu Rusia. Până și după conflictul cu regiunile separatiste unde rușii erau implicați: Germania pornind cea mai mare colaborare cu Rusia – North Stream. Doamna Merkel era mereu prezentă în anturajul lui Putin, ca și mulți lideri occidentali. Germania investea în Rusia sume colosale, în timp ce Rusia ducea un război hibrid cu Ucraina.
Da, putem spune, chiar dacă sună dur: Europa a fost destul de ipocrită. Exact acesta e termenul. Mereu a făcut o negociere între unde e mai importantă democrația și unde comerțul. De multe ori, dorința de a face comerț a învins dorința de a respecta drepturile omului.
Vedem deseori cum comerțul cu China pentru Occident e mai important decât respectarea drepturilor omului din China. Dacă facem comerț cu China, de ce nu am face și cu Rusia; închidem ochii la multele nereguli pentru că avem interese comerciale. E adevărat că China încă nu și-a atacat vecinii. Deocamdată.
Rusia însă a făcut-o. Și nu de o zi, două: a fost Cecenia, a fost Georgia, a fost anexarea Crimeii, acum invazie în Ucraina.
– Știu că încă la început ați numit cele două regiuni separatiste ca fiind ocupate de „organizații teroriste”.
– Bun, asta acum e clar. Dacă Rusia acum va preluat regiunile de sud ale Ucrainei, ele clar că vor deveni zone în care rușii își vor instaura armata. Eu cred că e un război de lungă durată. Încă vom vedea multă tragedie.
– Cum vă explicați această susținere populară pe care o are regimul Putin în Rusia? Totuși e un război de ocupație, informația circulă, dar susținerea populară a regimului e imensă.
– E vorba de o prelucrare îndelungată propagandistică – televizorul, media. A lucrat mai bine de 20 de ani constant. Plus distrugerea aproape în totalitate a opoziției. Exista o opoziție falsă: partidul comuniștilor lui Ziuganov și național-liberalii lui Jirinovski. Care de fapt erau loiali Kremlinului. Restul au fost distruși.
Au fost marginalizați și scoși din câmpul politic toți cei care nu erau de acord cu Kremlinul. Iar acum pleacă toți cei care nu sunt de acord cu decizia Kremlinului: acești protestatari tăcuți. Practic, Putin nu va avea o opoziție, iar procentul susținătorilor va crește.
– Vorbiți cu prietenii din Rusia? Eu vorbesc mult.
– Eu nu așa mult – am câțiva cu care vorbesc și văd că sunt protestatari tăcuți.
„După Putin poate veni un alt Putin”
– Da, știu. Nu vreau să-i scuz, dar cred că și ei încă nu-și revin din șoc. Nu știu cum să-și organizeze strategia de viață. S-ar putea să fie pe o lungă perioadă și trebuie să fie clar: cum vor trăi și-și vor negocia viața mai departe cu acest regim.
– Da, e foarte greu și pentru ei. Ei înțeleg bine că Putin nu e veșnic, dar înțeleg și că societatea e construită așa încât după Putin poate veni un alt Putin – I,II,III. Pentru că e un produs politic al unui anumit tip de societate. Adică, Putin a produs, a construit o societate care la rândul ei îl reproduce pe Putin.
„Rușii sunt mai colectiviști, ucrainenii, mai individualiști”
– Corect: eu mai spun chiar că în beciurile Kremlinului așteaptă unii să preia puterea chiar mai periculoși decât Putin. Să sperăm că nu. Dar în același timp ei au o responsabilitate, o vină – până la urmă e țara lor, e un regim care îi reprezintă. Responsabilitatea politică există. Un stat luptă în numele unui popor, a unor cetățeni. Revenind la Ucraina. Pentru noi a fost foarte surprinzător curajul Ucrainei, al cetățenilor și al armatei, solidaritatea lor. Au rezistat eroic.
Asta ne-a arătat, încă o dată, că rușii și ucrainenii nu sunt identici, ci foarte diferiți. Că există această prejudecată. Sunt două popoare cu o experiență politică și mentalitate foarte diferite. Au mentalități chiar opuse: rușii sunt mai colectiviști – ucrainenii, mult mai individualiști. Eu au obiceiul de a se subordona unui monarh, pe care să-l slujească. Pentru ruși, individualismul este un dușman.
Ucrainenii sunt anarhiști și individualiști. Ucrainenii nu au avut „familie regală”, nu au avut dinastii aristocrate. În secolele XV și XVI erau teritorii libere. Cazacii își alegeau conducătorii și chiar ofițerii erau aleși. Era o formă de democrație incipientă. Forma de organizare era diferită. Societatea era diferită.
De aceea când s-a destrămat URSS fiecare regiune, popor a revenit cumva la matricea sa istorică. Rușii au revenit la un fel de Rusia pre-sovietică, țaristă. Iar ucrainenii au revenit la ce știau ei mai bine – un soi de anarhie liberă, foarte independenți, greu de ținut în subordine. Noi, când simțim pericolul, ne organizăm repede să apărăm ce credem că ne aparține. E o tradiție veche.
„Ucrainenii sunt super motivați, rușii nu”
– Cum vedeți viitorul? Noi toți sperăm la pace. Putem spera la o pace fără a sacrifica Ucraina?
– O cădere la pace nu va avea loc repede. Cred că va fi încă o perioadă de escaladare a războiului. Vor urma alte noi bombardamente ale orașelor și chiar a Kievului. Putin vede că Ucraina primește tot mai multe arme și de aceea va încerca să atace cât mai mult acum, ca să distrugă infrastructura și să ocupe cât mai multe teritorii.
Însă Ucraina, pentru cine nu știe, este o țară mare. Greu de ocupat. O poți bombarda, dar asta nu înseamnă că o poți controla. Ca să poți controla acest teritoriu imens îți trebuie o armată de câteva milioane. Nu e deloc realistic. Cu atât mai mult că ucrainenii sunt super motivați, pe când rușii nu. Ucrainenii duc un război de apărare iar rușii un război de ocupație. Ei sunt conștienți că sunt criminali în acest război, ei știu ce-i așteaptă aici. În curând, nu vor mai dori să lupte. Scopul lor e să supraviețuiască, al nostru e să ne apărăm țara, familia. Motivația e importantă.
– Tema morții este foarte prezentă în cărțile dumneavoastră. Cum se explică?
– Prima mea povestire cu care am debutat era despre moartea bunicii, la care am fost martor, copil fiind. M-a marcat profund. Moartea este parte a vieții – partea ei cea mai profundă.
Foto: Profimedia