Antony Penrose, fiul celebrei fotografe de război Lee Miller, figură emblematică a secolului 20: „Dacă trăia azi, era în Ucraina!”. Legăturile ei cu România | INTERVIU

Într-un interviu sincer, Mister Penrose s-a referit la copilăria sa neortodoxă, prieteniile neobișnuite și mama sa enigmatică. A slalomat printre traumele familiale și descoperirea adevăratei Lee, a vorbit despre Al Doilea Război Mondial, despre Putin și Trump și despre legăturile celebrei Lee Miller cu românii și România.

• Elizabeth „Lee” Miller (23 aprilie 1907 – 21 iulie 1977) a fost un model de succes în New York, în anii 1920, înainte de a pleca la Paris, unde a devenit fotograf de modă și de artă. A fost prima femeie fotograf pentru Vogue.
• Chip iconic, Lee Miller a fost o muză pentru mulți dintre marii artiști ai perioadei și un talent impresionant în sine.
• În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Lee a fost corespondent de război, acoperind „The Blitz”, bombardarea Regatului Unit de către Germania Nazistă, în perioada 7 septembrie 1940 – 10 mai 1941, a fost la eliberarea Parisului și în lagărele de concentrare de la Buchenwald și Dachau.
•  A fost căsătorită cu antreprenorul egiptean Aziz Eloui Bey, apoi, timp de 30 de ani, cu pictorul suprarealist britanic Roland Penrose (1900-1984).
• După război, Miller a suferit de tulburare de stres posttraumatic și, nediagnosticată, s-a retras la Farleys, Sussex, 100 de kilometri sud de Londra, unde a locuit cu soțul ei și cu singurul lor copil, Antony.

Recomandări

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

Despre Lee Miller sunt suficiente curiozități pentru a te ține ocupat o viață întreagă. Acest lucru este, cu siguranță, valabil pentru fiul ei, Antony Penrose, care abia că și-a cunoscut mama și care a descoperit detaliile trecutului ei „de poveste” abia când soția a „dezgropat” o cutie cu negative, fotografii și scrisori din podul casei părinților săi.

Antony a crescut înconjurat de artiști celebri, precum Joan Miró, Pablo Picasso sau Max Ernst.

Iar arhiva scoasă la lumină l-a ajutat să înțeleagă cine a fost cu adevărat Lee. Fermecător, volubil și amuzant, Antony este custode al casei părinților săi. Clădirea s-a transformat astăzi într-o galerie de artă, atracție pentru vizitatori ai Muzeului și Arhivelor Lee Miller.

„Bețiva inutilă” și o dădacă pe nume Patsy

Libertatea: Mister Penrose, 1 aprilie 2025 a marcat cea de-a 76-a aniversare de la achiziționarea de către părinții dumneavoastră a Farley House și a fermei din jur. Într-un articol, ați spus că „este centrul ființei mele”. Așadar, ce înseamnă Farley pentru dumneavoastră?
Antony Penrose: Era casa mea. Toate casele sunt locuri în care se întâmplă lucruri bune și rele în viața unui copil, iar eu am fost norocos. În timpul săptămânii, eram singur acolo cu dădaca mea, o femeie minunată pe nume Patsy, care a devenit o mamă de schimb pentru mine, deoarece propria mea mamă era, de obicei, în altă parte sau când era acasă, era prea ocupată să-și distreze oaspeții. Într-un fel mi-am construit propria viață, oamenii de la fermă și din sat devenind un soi de „familie extinsă”. Mi-au plăcut întotdeauna liniștea, apropierea de natură și permanența acestui loc ca o insulă în care m-am simțit în siguranță și fericit.

Recomandări

Misterioasa clădire construită de SRI, pe malul Lacului Străulești din Capitală, cu muncitori asiatici. „E o construcție specială. Uitați-vă ce gard mare e aici!”

– „Am rămas cu regretul profund că nu am cunoscut-o mai bine”, ați scris în biografia mamei dvs. Era model, fotograf, corespondent de război… Cum era ea ca mamă?
– Lee Miller nu avea instinctele materne obișnuite, în special pentru bebeluși. Pur și simplu nu au atras-o în felul în care se conectează cu majoritatea femeilor. A fost destul de inteligentă să înțeleagă asta și a aranjat o serie de bone să aibă grijă de mine. Mai târziu, ca mamă, a fost îndepărtată, iar dependența ei de alcool rezultată din PTSD a făcut-o imprevizibilă. Avea o latură foarte protectoare și, dacă mă vedea pe mine sau pe cineva făcând ceva periculos la fermă sau în altă parte, devenea foarte asertivă și se asigura că aveau mai multă grijă.

Lee nu a fost genul de persoană care aparținea unor grupuri. Suprarealist a fost singurul tip de „ist” care i s-a potrivit.

Declicul

– Am citit că, după ce Lee Miller, mama dvs., a murit, regretata dvs. soție a descoperit o vastă colecție de negative, fotografii și manuscrise depozitate în cutii în pod.
– E pe deplin adevărat. Nu aveam idee despre scopul lucrării mamei mele până când Suzanna a găsit câteva pagini de manuscris care descriau asediul de la Saint-Malo. Am fost uimit de calitatea scrisului și, la început, am crezut că a fost redactat de un reporter faimos al revistei Life, dar nu, era de Lee Miller!

Recomandări

Susţinătorii lui Nicuşor şi „ceilalţi”: taximetristul, chelneriţa şi TIR-istul

Am găsit aproximativ 60.000 de negative, tipărituri, scrisori și manuscrise și a trebuit să-mi recalibrez complet înțelegerea despre mama mea, pe care o consideram o „bețivă inutilă”. Necunoscută pentru noi, ea suferise teribil de tulburarea de stres posttraumatic după război și asta a făcut-o să abuzeze de alcool.

Dacă nu ar fi fost acea descoperire în pod, aș fi fost, probabil și azi, fermier, aici, la Farley. Eram văcar la momentul descoperirii fotografiilor și, dacă nu ar fi fost descoperite, probabil că și azi vindeam lapte și brânză!

– În primii ani după moartea tatălui dvs., Sir Roland Penrose, Farley a trecut printr-o perioadă tristă și sumbră. Cât a costat restaurarea? Am înțeles că ați refăcut mobilierul original și multe dintre lucrările din toate camerele de la parter și primul etaj.
– A fost o perioadă tristă pentru Farley, deoarece nu i-am putut defini scopul. Dintr-un loc plin de energie creativă, acum era gol. Am transformat unele camere în spațiu de birou. Ulterior, Arhivele Lee Miller au devenit suficiente încât să fie nevoie să umplu casa. O mare parte din colecție a rămas, iar unele picturi sunt în aceleași locuri în care se aflau pe vremea tatălui meu.

Munca de Sisif de 48 de ani

– Cum ați reușit să asamblați Arhivele Lee Miller? Bănuiesc că a fost o sarcină de Sisif… Există o casă care a fost transformată într-un muzeu atracție pentru vizitatori, arhivă și galerie.
– A fost nevoie de 48 de ani pentru ca Arhivele Lee Miller să ajungă la forma actuală. A fost un proces foarte dificil și uneori frustrant. Am început prin conservarea și catalogarea negativelor. Aceasta a fost prima parte a realizării arhivei și a durat patru ani.

Apoi am scris biografia „The Lives of Lee Miller”, iar când a fost publicată, în 1985, ne-a dat credibilitate și ne-a permis să organizăm expoziții de mare calitate, mai întâi la Londra și apoi la Washington, cu un turneu în SUA.

Astăzi, vechea fermă este centrul activităților noastre și e la fel ca în zilele părinților mei. Am transformat fostele clădiri agricole în două galerii, astfel încât vizitatorii noștri să poată vedea lucrările lui Lee Miller și alții. Alte clădiri găzduiesc un magazin climatizat și un spațiu de birouri pentru cei 14 oameni din personal.

– Câți oameni are echipa care se ocupă de arhive?
– Avem 15 oameni în personal pe tot parcursul anului. Avem arhiviști, registrator, oameni care se ocupă de drepturile de proprietate intelectuală, oameni care organizează vânzarea de printuri fotografice moderne, oameni care conduc arhiva digitală și oameni care organizează totul cu cei 10.000 de vizitatori/an. Avem un grădinar și personal de securitate.

Totul este condus de fiica mea – nepoata lui Lee Miller – Ami Bouhassane, care este CEO-ul nostru. Este autoare și artistă în sine. Ferma este o entitate separată, condusă de fiul meu Joshua și de soția sa, Charlotte. Fiica mea mai mică este șefa de conservare la Muzeul de Artă Christchurch din Noua Zeelandă.

„Dacă scapi aparatul, îți rup gâtul”. N-a scăpat niciun aparat până azi

– Câte expoziții sunt organizate anual?
– Avem până la 8 sau 9 expoziții principale Lee Miller într-un an în toată lumea și împrumutăm lucrări pentru alte 6 sau 8 expoziții.

– Mama dvs. a fost primul mentor și principala inspirație. Care a fost primul aparat foto pe care l-ați folosit?
– Prima cameră pe care am folosit-o a fost Rolleiflex al lui Lee. Aveam vreo 5 sau 6 ani și m-a lăsat să-l țin și să fac poze. Mi-a dat un mic aparat foto Kodak junior, iar când aveam 14 ani, mi-a înmânat frumosul ei Zeiss Contax și m-a însărcinat să fac o serie de fotografii când eram cu părinții mei într-o vizită culturală în Africa. Cel mai important sfat pe care mi l-a dat a fost: „Dacă îl scapi, îți voi rupe gâtul!”. Până în ziua de azi nu am scăpat o cameră.

Camera foto, „arma ei în lupta cu Hitler” și cum să-l calci în picioare pe liderul nazist

– De ce credeți că s-a reinventat ca fotojurnalist și corespondent de război? Ea și-a distrus unele dintre negativele de la Dachau pentru că nu dorea ca și cineva să vadă ceea ce văzuse…
– A devenit fotojurnalist ca o modalitate de a lupta cu Hitler. Avea atât de mulți dintre cei mai dragi prieteni ai ei în Franța sub dominația nazistă, încât a trebuit să facă ceva pentru a ajuta să-i elibereze, iar camera a devenit arma ei.

I-a permis să fie martoră la adevăr și să-l înregistreze pentru a spune lumii ce s-a întâmplat. Ea a spus că nu vrea ca alții să vadă la ceea ce a fost martoră, dar a păstrat câteva fotografii ca dovadă că atrocitățile Holocaustului s-au petrecut cu adevărat.

– Ar fi mers Lee să relateze, azi, despre războiul din Ucraina?
– Cu siguranță! Curajul, tenacitatea o caracterizau. Războiul înseamnă și că mulți dintre jurnaliştii bărbați erau chemați pentru serviciul militar. În ceea ce mă privește, susțin Ucraina, dar sunt prea în vârstă și prea lent pentru a mai fi de folos.

Putin este comparabil cu Hitler, dar și mai mult este comparabil cu Trump. O marionetă a lui Putin, îl consider un pericol acut pentru civilizația noastră.

– Întrebarea care, îmi închipui, vi s-a pus de un milion de ori: care este interpretarea celebrei fotografii în cada liderului nazist?
– În stânga căzii este portretul lui Hitler, de vanitate, realizat de Heinrich Hoffman. Este plasat acolo ca o insultă. Peste tot în teritoriile ocupate de naziști putea fi văzut portretul și mesajul „Ein Volk, Ein Reich, Ein Fuhrer, Gross Deutschland”, un slogan înfiorător de familiar și pentru unii politicieni ticăloși de astăzi.

Fotografia lui Hoffman avea statutul de icoană religioasă și ea a pus-o pe marginea căzii pentru a-și arăta disprețul față de Hitler. Cheia fotografiei este modul în care a așezat cizmele pe covorașul de baie. În dimineața acelei zile, ea fotografiase atrocitățile de la Dachau, iar acum își curăța murdăria de la Dachau pe covorașul de baie impecabil al lui Hitler. Metaforic, este ca și cum ea îl calcă în picioare.

Nici ea, nici David Scherman, colegul care făcuse poza, nu știau că, la ora 4.45 în acea după-amiază, Hitler și Eva Braun se vor sinucide, la Berlin.

Perfect Kate

– Ați spus că proiectul cel mai mare de până acum a fost lungmetrajul cu Kate Winslet în rolul lui Lee Miller, bazat pe biografia pe care ați scris-o, „The Lives of Lee Miller”. Cum vi s-a părut ecranizarea?
– Sunt încântat de filmul „Lee” (n.r. – apărut în 2023). Kate Winslet a făcut cel mai uimitor de precis și de simpatic portret al mamei mele. Filmul nu s-ar fi întâmplat fără ea. A fost total dedicată încă de la început. Ea a cercetat aici, în arhive, cu dăruire totală. Rezultatul este că avem un scenariu și o portretizare de care sunt extrem de mândru.

Din 1985 au existat alte patru posibilități de film, dintre care unele au fost aproape pentru a se întâmpla. Kate a făcut totul posibil, cu angajamentul ei imens și cu echipa incredibilă pe care a adunat-o în jurul ei.

Acesta este un film despre o femeie realizat de femei. De aceea funcționează.

• Filmul Lee a fost regizat de Ellen Kuras, aflată la debutul său, după un scenariu de Liz Hannah, John Collee și Marion Hume, adaptat după biografia lui Antony Penrose. În afară de Kate Winslet, din distribuție mai fac parte Alexander Skarsgård (Sir Roland Penrose), Marion Cotillard (Solange d’Ayen) sau Josh O’Connor (Antony Penrose).

– În septembrie 2023, la momentul premierei mondiale a filmului, la Festivalul de Film de la Toronto, la 96 de ani de la apariția mamei dvs. în Vogue-ul american, „Lee” a apărut din nou pe copertă, de data aceasta reprezentată de Kate Winslet. Cum v-ați simțit?
– A fost un moment minunat să o am pe Kate Winslet la Farley, fotografiată de Annie Liebovitz. Când imaginea de copertă a apărut, am simțit că s-a închis un cerc imens. Lee a revenit pe coperta Vogue după aproape 100 de ani, gata să înceapă un nou capitol în cariera ei.

„Cea mai importantă lecție de la ea? Să susțin pacea, libertatea, dreptatea și adevărul”

– Ați scris și piesa „Lee Miller: The Angel and the Fiend”, folosind manuscrisele și scrisorile pe care Lee le-a lăsat în cutiile din pod. Care a fost cea mai mare revelație?
– Cea mai mare revelație a fost cât de proaspătă era vocea lui Lee din scrierile pe care le-am găsit. Cuvintele ei erau ciudat de contemporane. De unde a putut ști că atât de multe dintre marile evenimente politice și sociale pe care le-a înregistrat vor fi atât de relevante astăzi? Ea a scris într-un mod care este atemporal, iar frumusețea prozei ei este la fel de vie astăzi ca acum 80 de ani.

– Una peste alta, care este cea mai mare lecție de viață pe care ați învățat-o de la mama dvs.?
– Să susțin pacea, libertatea, dreptatea și adevărul.

Un fel de mâncare care să îmi amintească de ea? Paella. O făcea afară, vara, la un foc deschis. Ieșea minunată!

„Români? Bunătate. Peisaje. Umor. Istorie. Tenacitate”

– Care sunt primele 5 cuvinte care vă vin în minte când vă gândiți la români?
– Bunătate. Peisaje. Umor. Istorie. Tenacitate.

– Ați fost în România în 2011, la București și la Brașov, cu o escală la Sinaia, la castelul Peleș, pe urmele mamei dvs. Cum a fost?
– M-am simțit profund onorat să pot regăsi părți din călătoria lui Lee Miller, în special din periplul ei din 1946. A fost o experiență minunată să văd acele locuri. Oare cât de greu și de dificil era pentru ea să călătorească în acel moment. Ea trebuie să fi avut un curaj imens, am admirat-o cu adevărat pentru că a făcut această călătorie într-un moment atât de turbulent al istoriei.

– Aveți prieteni români?
– Da, și chiar îi prețuiesc. Unul în special, dr. Adrian Silvan Ionescu, profesor la Universitatea din București, ne-a fost de mare ajutor pentru a ne ajuta să identificăm locațiile în care au fost făcute multe dintre fotografii și să ne spună numele ritualurilor care apar în pozele lui Lee.

Expoziție Lee Miller la Viscri, în acest an

– Este vreo expoziție programată în România?
– Sperăm că va avea loc o expoziție Lee Miller la Viscri în cursul acestui an.

– Aveți vreun hobby?
– Îmi place să mă plimb prin pădure.

– Mister Penrose, sunt ziarist de sport, așa că vă întreb, în final: vă place sportul?
– Da! Și îmi plăcea să navighez cu ambarcațiuni ușoare. Obișnuiam să fac scufundări, dar nu am mai avut timp pentru asta de ani buni.

În timpul vieții noastre împreună, Lee Miller nu a fost cea mai bună mamă, dar mi-a oferit cea mai uimitoare și mai interesantă viață în anii de după moartea ei. Am fost primit în locuri, muzee și case ale oamenilor într-un mod la care nu m-aș fi visat niciodată și am avut cele mai pasionante aventuri.

România, prin „ochii” lui Lee

Lee Miller a fost de două ori prin România, în 1938 și în 1946. La prima ei vizită, Lee a documentat dansuri și ritualuri populare, a pozat muzicieni și costume țărănești. Colecția oferă o imagine unică a vieții rurale din România din acea perioadă, de la Târgu Jiu, Tismana și Horezu, la Sibiu, Făgăraş, Braşov și Bran, de la Turtucaia, Silistra și Balcic, până la mănăstirile din Bucovina şi din Maramureş.

„Există aproximativ 500 de negative de la prima vizită și aproximativ 400 de la vizita din 1946”, explică Antony Penrose.

„Au ales să meargă în România pentru că au iubit cultura nealterată și istoria țării voastre. Ei știau că războiul se apropie și că va distruge vechile tradiții pentru totdeauna. Au vrut să imortalizeze cât de mult puteau. Aveau dreptate. Când Lee s-a întors, în 1946, a avut dificultăți în a găsi romi sau sinti, deoarece aceștia fuseseră în mare parte uciși de naziști”.

În 1938 a fost cu soțul ei în România, apoi s-a întors singură în România, la începutul anului 1946, pentru a încerca să își regăsească prietenii care au supraviețuit războiului și a realizat fotografii inedite ale Majestății Sale Regele Mihai I al României și ale Majestății Sale Regina Mamă Elena în castelul Peleș din Sinaia.

În scrierile și fotografiile sale, Lee Miller a lăsat un „portret viu al României postbelice, o secvență cuprinzătoare și sensibilă. Din păcate, s-a păstrat puțin din scrierile ei din acea perioadă, dar ceea ce avem este emoționant. Vezi Love Letters Bound in Gold Handcuff și scrisoarea lui Lee către Roland din 1938, unde își descrie călătoriile în România după ce Roland s-a întors la Londra. De asemenea, tatăl meu a luat notițe și a realizat o carte cu fotografii fermecătoare, The Road is Wider Than Long. El și-a înregistrat impresiile despre călătorie sub formă de poezie”.

I-au furat roțile când a ajuns în țară

– Îndreptându-se spre Sibiu, mașina ei, un Chevrolet Sedan, a derapat pe drumul înghețat și s-a oprit pe un banc de zăpadă, într-un șanț. În timp ce căuta ajutor în satul din apropiere, ea și tovarășii ei au lăsat mașina nesupravegheată, pentru a descoperi că i-au fost furate inclusiv roțile. Este adevărat?
– Toate cele de mai sus sunt adevărate!

La prima vizită, Lee și Roland Penrose au fost însoțiți de Hari Brauner. Fratele lui Hari, Victor, a fost artist la Londra, aproape de mișcarea suprarealistă. „A ajuns să-l cunoască pe tatăl meu prin faptul că Roland deținea The London Gallery. Victor le-a dat adresa lui Hari. A fost un moment ideal pentru Hari și Lena Constante să facă o lungă excursie. Hari documenta muzica populară, iar Lee fotografia costumele și ritualurile pentru a-l ajuta”.

În cartea, „Many Lives of Lee Miller”, Antony scrie că mama sa era sigură că doar un tratament „tradițional” o putea vindeca de fibrozita de care suferea (n.r. – fibrozita/ fibromialgia este o durere și sensibilitate în mușchi, de obicei de cauză necunoscută; lipsa somnului și vremea friguroasă cresc intensitatea durerii; aspirina, masajul, căldura aplicată pe regiunea dureroasă sau gimnastica în apă produc ameliorarea simptomelor). Așa că „s-a lăsat masată când a fost în România de un urs îmblânzit, de 300 de kilograme”.

• Harry Brauner (1908-1988) a fost un folclorist și etnomuzicolog român, de origine evreu, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner și al fotografului Teddy Brauner. A fost căsătorit cu artista plastică Lena Constante. A fost unul dintre cei care au descoperit-o pe cântăreața de muzică populară Maria Tănase, la mijlocul anilor 1930.

Înapoi la Londra. Improbabil, sunt 20 de grade Celsius și cer senin, albastru-sticlă. Multă lumină și puține umbre. Perfect pentru un cadru de Lee Miller!

Urmărește-ne pe Google News